Dinu Gheorghe, fost președinte al cluburilor de fotbal Rapid și Dinamo, a murit, marți, la vârsta de 68 de ani. Informația a fost confirmată de George Copos, fost patron al grupării din Giulești, potrivit Golazo.
„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Copos, pentru sursa citată.
Fostul președinte al clubului Rapid a fost găsit mort în casă, miercuri, de femeia care îi făcea curățenie în locuință.
Dinu Gheorghe a căzut în casă de sărbători și, ulterior, s-a operat la șold. În ultima perioadă, el mergea în cârje și ar fi intrat în depresie.
Dinu Gheorghe, care a avut patru mandate la Rapid, a mai fost președinte la FC Brașov, Astra Ploiești, ASA Târgu Mureș și Dunărea Călărași.