Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi stare de urgenţă în zece provincii afectate de cutremurele care au lovit luni sudul şi sud-estul Turciei, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Am decis să declarăm stare de urgenţă pentru a permite desfăşurarea rapidă a operaţiunilor de intervenţie”, a declarat şeful statului, precizând că această măsură este valabilă timp de trei luni.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni doliu naţional timp de şapte zile în Turcia.
Într-un discurs, preşedintele Erdogan a spus că 70 de ţări şi-au oferit ajutorul în operaţiunile de căutare şi salvare şi că Turcia intenţionează să deschidă hotelurile din Antalya pentru a-i găzdui temporar pe cei afectaţi de cutremure.
Sprijin din România pentru Turcia
Sprijinul statului român oferit Turciei constă în trimiterea unei echipe complexe formate din: modul specializat de căutare - salvare RO-USAR din cadrul IGSU, cu doi câini şi tehnică aferentă, echipă de căutare - salvare cu doi câini antrenaţi pentru astfel de situaţii din cadrul Asociaţiei Câinilor Utilitari, medici şi asistenţi ai UPU-SMURD Bucureşti (Floreasca), ofiţeri de legătură din cadrul DSU.
În total, echipa de sprijin este formată din 58 de membri.
Bilanțul provizoriu a ajuns la peste 5.000 de morți în cutremurul de 7,7 care a lovit Turcia și Siria.