Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cristian Diaconescu a vorbit despre un anumit tip de amenințări, pentru a se retrage din cursa pentru președinție: „Ne vom ocupa noi de dvs într-o formă sau alta”

Cristian Diaconescu a comentat varianta ca unii candidați de dreapta să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale. Această ipoteză a pornit de la propunerea liberalului Ilie Bolojan, care susține că este logic să existe un ssingur candidat puternic de dreapta, pentru a avea șanse să acceadă în turul 2.

Fostul ministru, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale, a dezvăluit că a primit chiar și amenințări, însă sub o anumită formă.

Ce fel de amenințări a primit Cristian Diaconescu, pentru a se retrage din cursa pentru președinție

Cristian Diaconescu: „Nu. De ce m-aș retrage? Pe dreapta, pe stânga, unde doriți dvs, sunt candidați incapabili să-și ducă mandatul până la capăt, motiv pentru care, nu-i așa, e mai simplu să te dai la o parte. A mă retrage, ce ar însemna? Să vând, imoral, încrederea celor care au semnat pentru mine? Sub nicio formă, nu fac această ofertă și nici măcar nu-mi pun problema să accept astfel de variantă.

Da (n.r.: i s-a propus). Nu (n.r.: nu poate să spună cine i-a propus), pentru că am primit aceste propuneri însoțite fie de idei privind cuantificarea sprijinului pe care l-aș obține, fie în ceea ce privește amenințarea: 'ne vom ocupa noi de dvs într-o formă sau alta'.

Am o singură întrebare, dar o păstrez ca fiind una retorică: dacă vreunul din șefii de partide ar candida independent, cam ce scor ar lua? Mă refer la cei care sunt acum în funcție și care, evident, ridică problema votului util. Util pentru cine? Pentru partid. Dar, la Cotroceni, ești deasupra politicii și ai multe alte atribuțiuni și responsabilități care depășesc cu mult ce se discută în partidele politice. Acolo cum vei acționa? Iar votul util sau votul inutil, pentru mine, este că nu am partid. Dacă gândim așa....

Bănuiesc că mai sunt președinți de consilii județene în această țară, care au opinii în legătură cu activitatea lor politică, nu a mea. Le respect punctul de vedere, dar rămân la ceea ce mi-am propus și văd că există susținere publică. Dacă vei putea conduce țara mai bine ca mine, vei primi votul meu. În momentul în care îmi ceri să plec, vreau să știu dacă tu, în locul meu, ai fi în stare să faci ceea ce presupune președinția României. Măcar învață ce înseamnă să intri în Palatul Cotroceni înainte să te uiți de la 80 la 101 din Constituție.”

Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews: „Ce înseamnă că ați fost amenințat?”

Cristian Diaconescu: „Că voi coborî atât de mult în opțiunile publice, încât ar fi un anume tip de umilință și că acest lucru se întâmplă pentru că nu-mi cedez voturile. O să mă ocup de această situație, dar să treacă campania. Cu mine nu se poate așa ceva! Cu mine nu se poate așa ceva! Vă rog să nu invocăm o infracțiune, cât timp nu aveți date în legătură cu așa ceva. Uneori, răspunsul e cuprins în întrebare. Deci, vă rog să nu folosim astfel de termeni, pentru că nu există. Nu s-a întâmplat așa ceva."

Până acum, din cursa pentru alegerile prezidențiale s-a retras Ludovic Orban, care i-a îndemnat pe susținătorii săi să o voteze pe Elena Lasconi. Numai că, în sondaje, Orban ar fi cotat undeva la sub 1%.

  • Cristian Diaconescu a fost ministru de externe în guvernul Emil Boc (2008–2009), din partea PSD, iar pe 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de externe tot în guvernul Emil Boc, dar din partea UNPR. El a mai fost ministru de externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.
  • Cristian Diaconescu a fost și consilier al președintelui Traian Băsescu, în perioada mai 2012- aprilie 2014.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE