În Capitală, s-ar putea să avem parte de un trafic complicat din toamnă. Lucrările pentru consolidarea planșeului din Piața Unirii ar putea începe în septembrie-octombrie.
Atunci ar fi demolate și fântânile de la Unirii, iar circulația din mijlocul Pieții ar fi închisă. Există posibilitatea ca traficul să fie blocat și pe bulevardele din întreaga zonă Unirii.
Piața Unirii este o construcție complexă
Felicia Macaleț, jurnalistă Euronews România: Este una dintre cele mai cunoscute Piețe ale Capitalei. Este Piața Unirii. Pe cât de cunoscută, pe atât de aglomerată. Piața Unirii înseamnă și o construcție complexă. Mai exact, mă refer la planșeul care a fost realizat încă în 1934 pentru a acoperi Dâmbovița, astfel încât zona să fie redată circulației. Planșeul Unirii, care necesită consolidare urgentă este chiar pe diagonala Pieții.
Lucrările ar fi în zona dintre Hanul lui Manuc și Ambasada Israelului. Practic, lucrările s-ar desfășura pe diagonală, așa cum este construit planșeul, însă asta nu înseamnă că si unele zone adiacente nu ar fi afectate, respectiv străzi care ar putea fi închise circulației pentru desfășurarea lucrărilor.
Lucrările ar putea afecta major traficul
Într-o primă fază, lucrările ar începe prin decopertarea din zona verde. Însă, chiar în această toamnă, ar putea începe lucrările care ar afecta major traficul. Respectiv, ar fi demontate fantânile de la Unirii, iar circulația prin rond ar fi inchisă.
Felicia Macaleț, jurnalistă Euronews România: Vă reamintesc că planșeul Unirii este într-o stare critică și necesită lucrări de consolidare urgente. Pentru acest proiect au fost alocate 800 de milioane de lei, bani alocați de Guvernul României. Execuția lucrărilor ar dura 2 ani de zile.