Castelul medieval Banffy din Gilău și-a redeschis porțile pentru vizitatori, după șapte ani de restaurare și o investiție de șapte milioane de euro, fonduri europene, dar și private. România a colaborat cu Ungaria pentru a repune acest monument istoric al Transilvaniei în circuitul turistic. Considerat o bijuterie arhitecturală, Castelul din Gilău va deveni, în curând, și spațiu pentru festivaluri, concerte, expoziții și ateliere educative.
Castelul a fost ridicat la începuturi de secol XIII
Castelul medieval din Gilău și-a redeschis porțile în stilul caracteristic. În curtea interioară, a fost recreată o lume care i-a transpus pe vizitatori în atmosfera unor vremuri demult apuse.
Alexandru, turist: „Castelul ăsta reprezintă o bucata de istorie din istoria Gilăului și sper ca să-l includă într-un circuit turistic ca să mai vadă lumea, să știe de existența acestui castel.”
Castelul din Gilău a fost ridicat la începuturi de secol XIII, pe moșia episcopilor Transilvaniei. Planul actual al castelului, cu forma sa pătrată și turnuri cilindrice la colțuri, a fost realizat în 1540 pentru a ține piept armatei turcilor. În timp, și alte stiluri arhitecturale aveau să își pună amprenta asupra acestui loc.
Gábor Tóthfalusi, arhitect șef: „Nu putem spune că este un stil 100% renascentist, a avut în 1860 o continuitate. Adică avem fațade unde în decurs de 30 de ani s-a refăcut toată fațada de 2 ori și sunt suprapuneri de fațade total diferite. Avem și părți renascentiste, avem și părți gotice în partea aia, avem și părți eclectice, avem și părți contemporane deja acum.”
În Evul Mediu, cetatea și-a schimbat proprietarii. A aparținut principilor Rákóczi până în 1660, apoi, a fost preluat de baronul Dénes Bánffy. Naționalizat în perioada comunistă, monumentul a funcționat drept casă de copii ani la rând. Ulterior, a fost lăsat în paragină și redat, într-un final, moștenitorilor legali. Aceștia l-au donat unei fundații, iar, acum, monumentul este pe cale să devină și loc pentru evenimente culturale și expoziții pentru publicul larg.
O altă renovare va începe în 2025
Elek Nagy, antreprenor și actual proprietar: „Avem destul de multe proiecte, noi credem că trebuie sa-l dedicam familiei. Deci familia să poată veni aici la Gilău și să găsească tot felul de evenimente, unde sa fie un loc de întâlnire. Asta poate să fie sportul, poate sa fie muzica, posibilitățile sunt infinite.”
Tamás Barcsay, istoric: „Oamenii nu vin să viziteze o țară dacă nu au nimic de văzut. Cu cât avem să le arătăm mai multe, cu atât este mai bine și pentru economia noastră. Și, în afară de asta, din punct de vedere cultural, ce ar fi Transilvania fără moștenirea ei? Cum ai descrie Transilvania fără (să primești- n.r.) indicii sau fără le vezi? Ar fi neinteresant!”
Dana Coțovanu, jurnalist Euronews România: „Castelul a fost finalizat după 7 ani. Valoarea totala a proiectului este de 7,12 mil de euro, bani din fonduri europene, private dar și cu o contribuție a guvernului ungar. Mai rămân lucrările pentru o curtea castelului și castrul roman din curtea acestuia. Ultima investiție se întinde până la 2,15 milioane de euro și va începe în 2025.”
Localnicii sunt și ei curioși să vadă în ce s-a transformat castelul aproape de care au trăit o viață.
Radu, localnic: „Chiar mă plimbam deunăzi pe aleile castelului și în spate și era o ruină și asta, arata urât. Acuma vreau să vad pe ce s-a investit.”
Weekend-ul acesta, Castelul din Gilău poate fi vizitat între orele 12:00 – 20:00.