Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ciolacu anunță impozitarea suplimentară a pensiilor speciale cu 10%. În total, taxarea va fi de 20%, plafon agreat cu Comisia Europeană

În ceea ce privește pensiile speciale, premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în urma discuțiilor de la Bruxelles, legea va fi modificată. Totodată, șeful Guvernului spune că nu vrea să pună presiune pe judecătorii Curții Constituționale să dezbată mai devreme de 18 octombrie sesizarea făcută de Opoziție pe legea măsurilor fiscale.

Ce spune premierul despre impozitul de 20% la pensiile speciale

Întrebat dacă va exista o impozitare de 20% a pensiilor speciale, şeful Executivului a explicat că în prezent există o impozitare de 10%, iar Ministerul Muncii a convenit cu reprezentanţii CE introducerea a încă 10%.

Marcel Ciolacu: „E, totuși, o lege destul de stufoasă. Nu aș vrea să pun niciun fel de presiune pe judecătorii de la CCR. Pe mine în mod deosebit nu mă deranjerază termenul de 18 pentru că marea majoritate a măsurilor oricum intră în vigoare de la 1 ianuarie, așa că în acest moment nu cred că acest termen de 18 e o problemă. 

Impozit de 20% pe pensii speciale? 

Ciolacu: „Vedeți că există acum o impozitare de 10%. Ce a convenit Ministerul Muncii cu Comisia Europeană este o introducere a încă 10%, deci nu e 20, este 10. Am lămurit acest lucru. Dar ştiţi că am convenit şi un plafon, pensia medie netă. Peste acest plafon se vor introduce 10%”, a răspuns liderul PSD.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE