Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cel mai mare eveniment de drift al anului. Etapa finală a Campionatului Național de Drift a avut loc la Arena Națională

Astăzi a avut loc etapă finală a Campionatului Național de drifturi. În jurul Arenei Naționale, zeci de piloți au turat motoarele la maximum și au făcut un adevărat spectacol pentru cei prezenți. Miza a fost una pe măsură: obținerea titlului de campion național.

35.000 de cai puteri s-au strâns în acest weekend în jurul Arenei Naționale. 70 de piloți din România, Bulgaria și Ucraina au luat startul în ultima etapă a Campionatului Național de drifturi. Iar organizatorii s-au pregătit ca atare pentru un adevărat spectacol.

Spectatorii au avut parte de un adevărat show

Organizatorii au pregătit un show cu făcări și tobe: „Un spectacol din partea piloților, toți sunt determinați, având în vedere că este ultima etapă, să dea tot ce e mai bun. Avem pregătite câteva cu flăcări și tobe, avem și o mașină care merge pe două roți”, a spus Alin Huiu, oraganizator al evenimentului.

Câștigătorr al primului titlu de campion național din carieră, bucureșteanul Radu Moise a povestit de când aștepta acest moment: „Am mașina din 2007, îl aștept din 2014, că atunci am început să-mi permit să visez la acest titlu de campion național. Dar a meritat, pentru că mi-am demonstrat că perseverența duce undeva și dacă tot încerci, încerci, la un moment nu are cum să nu iasă”.

Supranumit Evil Santos, Radu Moise a avut numeroși susținători printre cei prezenți. Fără a avea neapărat un favorit, alți spectatori au venit pentru spectacolul oferit. Iar unii dintre ei și-au adus și copiii.

La competiție au participat și piloți din Ucraina

La startul competiției s-au regăsit și câțiva piloți din Ucraina. Printre ei și Andrii Lutskan, cel care ne-a povestit, în limba română, cum e să concureze în această perioadă dificilă pentru ucraineni: „E foarte greu venim încoace, pentru că noi nu avem voie să venim cu comandă, sunt bărbaț și e foarte greu, și moral e foarte greu”.

Printre participanți s-au numărat și piloții din noua generație: Gabi Imre junior și Alice Ene, tânâra de 15 ani supranumită Regina drifturilor în Europa.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE