Nicolae Ciucă, președintele PNL, a comentat anunțul lui Klaus Iohannis conform căruia va candida pentru funcția de secretar general al NATO. ”Țările care vor sprijini candidatura de o parte sau de alta vor avea propriile argumente ce a realizat Armata Română”, a spus Ciucă.
”Este vorba de o responsabilitate a reprezentării României pentru ocuparea unei funcții la nivelul Alianței Nord-Atlantice, după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline. În felul acesta, această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata Română în acești 20 de ani, de efortul pe care l-a făcut România prin participarea la toate angajamentele în care Alianța a fost implicată. Trebuie să vedem aici întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională care a avut o contribuție esențială în realizarea acestei imagini de pilon, de pivot de stabilitate în regiunea Mării Negre, pe flancul de est și, desigur, în interiorul Alianței Nord-Atlantice”, a declarat Nicolae Ciucă.
Țările care vor sprijini candidatura de o parte sau de alta vor avea propriile argumente
Președintele PNL a mai spus că România va veni ”cu argumente cât se poate de solide în ceea ce înseamnă necesitatea unei perspective a țărilor din Europa Centrală și de Est la conducerea Alianței”.
Întrebat ce șanse are Klaus Iohannis la Șefia NATO, Nicolae Ciucă a răspus: ”Pentru oricare dintre candidați, există nevoia unui consens. Ca atare, fiecare dintre candidați va veni cu argumente. Țările care vor sprijini candidatura de o parte sau de alta vor avea propriile argumente. În final, se va ajunge la o decizie care se va stabili la nivelul liderilor Alianței Nord-Atlantice, la summitul din luna iulie de la Washington”.
Nicolae Ciucă a postat, ulterior, și un mesaj pe pagina sa de Facebook: ”Salut decizia președintelui României de a candida pentru funcția de secretar general al NATO. PNL susține nemijlocit acest demers al șefului statului, care ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianței Nord-Atlantice provenit din Europa de Est. Este un moment care marchează modul în care România poate fi reprezentată, la 20 de ani de la aderarea la NATO.Într-un astfel de context geopolitic și strategic sensibil, este nevoie ca o asemenea funcție să revină unui lider pro-occidental, care a ocupat o înaltă demnitate publică în Europa de Est.În interiorul NATO, România este un aliat de încredere, care își respectă angajamentele, iar această candidatură este sprijinită și de tot ceea ce a realizat armata română în ultimii ani”.
Klaus Iohannis va candida pentru funcția de secretar general al NATO. Șeful statului a precizat că își asumă această candidatură ”în numele României cu toată responsabilitatea”, iar decizia sa are la bază experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte al României.