Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează un tratament pentru o formă de cancer, fiul şi moştenitorul său, William, urmând să intervină, alături de fraţii monarhului şi de alţi membri ai Casei Regale, pentru a ajuta la îndeplinirea sarcinilor publice în timpul absenţei sale, transmite marţi Reuters, citată de Agerpres.
Cu excepţia lui William şi a soţiei sale, Kate, toţi cei care îndeplinesc în prezent angajamente regale au peste 50 de ani, unii dintre ei având peste 80 de ani.
Regulile succesiunii şi cine va interveni în absenţa regelui
Regele Charles al III-lea i-a succedat mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la tronul Marii Britanii, după decesul acesteia, la 8 septembrie 2022, devenind rege nu doar al Regatului Unit, ci şi al Australiei, Canadei, Noii Zeelande şi a altor 11 ţări.
Regele Charles şi-a dorit întotdeauna o monarhie restrânsă, însă după ce fiul său mai mic Harry s-a mutat în Statele Unite, iar fratele său Andrew a fost nevoit să se retragă din angajamentele publice din cauza legăturilor sale cu omul de afaceri american condamnat pentru trafic sexual Jeffrey Epstein, în prezent există aproximativ zece membri activi ai Casei Regale, conform Reuters.
Unul dintre cei mai muncitori membri ai familiei regale britanice este sora regelui, prinţesa Anne, care deseori are cel mai mare număr de angajamente regale desfăşurate în fiecare an.
Celălalt frate mai mic al regelui, prinţul Edward şi soţia sa, Sophie, urmează, de asemenea, să îndeplinească mai multe îndatoriri regale pentru a-l ajuta pe suveran.
Membrii activi ai Casei Regale britanice desfăşoară peste 2.000 de angajamente oficiale în Regatul Unit şi în străinătate, de la vizite şi iniţiative comunitare, la întâmpinarea şefilor de stat aflaţi în vizită, primirea oaspeţilor la petrecerile oficiale şi acordarea de distincţii membrilor publicului. Ei efectuează, de asemenea, vizite în străinătate pentru a consolida relaţiile diplomatice şi economice ale Regatului Unit.
În prezent, nu există planuri de numire a unor consilieri de stat care să acţioneze în numele regelui Charles al III-lea, în timpul absenţei sale.
Consilierii pot fi autorizaţi de monarh să îndeplinească toate atribuţiile, cu excepţia celor mai importante roluri ale suveranului, cum ar fi numirea unui nou prim-ministru, şi trebuie aleşi dintre soţia lui Charles, regina consoartă Camilla, prinţul William, prinţul Harry, prinţul Andrew, fiica cea mare a lui Andrew, prinţesa Beatrice, prinţesa Anne şi prinţul Edward.
Succesiunea la tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
În conformitate cu prevederile Constituţiei britanice, un suveran succede la tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în momentul în care predecesorul său încetează din viaţă.
Conform regulilor în vigoare, dintre care cele mai multe datează din urmă cu sute de ani, coroana este transmisă celui mai vârstnic dintre copiii monarhului, iar linia de succesiune este apoi dictată de ordinea în care s-au născut moştenitorii acestuia precum şi de apropierea ca grad de înrudire cu suveranul existent.
Aşadar, fiul cel mare al regelui Charles al III-lea, prinţul William, este moştenitorul tronului, fiind urmat de fiul cel mare al său, prinţul George, în vârstă de 10 ani, şi apoi de fraţii mai mici ai acestuia, Charlotte, de 8 ani, şi Louis, de 5 ani.
Prinţul Harry - fiul cel mic al regelui Charles şi fratele prinţului William - ocupă următoarea poziţie în linia de succesiune.
Primele 10 persoane din actuala linie de succesiune la tronul britanic sunt următoarele: 1) Prinţul William; 2) Prinţul George; 3) Prinţesa Charlotte; 4) Prinţul Louis; 5) Prinţul Harry; 6) Prinţul Archie (fiul prinţului Harry); 7) Prinţesa Lilibet (fiica prinţului Harry); 8) Prinţul Andrew (fratele mai tânăr al regelui Charles al III-lea); 9) Prinţesa Beatrice (fiica cea mare a prinţului Andrew); 10) Sienna Mapelli Mozzi (fiica prinţesei Beatrice).
Anne, în vârstă de 73 de ani, ocupă locul 17 în ordinea succesiunii la tronul britanic, în timp ce Edward, în vârstă de 59 de ani, duce de Edinburgh, este al 14-lea. Kate, prinţesă de Wales, îşi va relua îndatoririle regale după Paşte, ea suferind recent o intervenţie chirurgicală abdominală.
Regele Charles al III-lea s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal.
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost diagnosticat cu o "formă de cancer", descoperită în timpul operaţiei de prostată la care a fost supus în urmă cu aproximativ zece zile şi a început un tratament, a anunţat luni Palatul Buckingham într-un comunicat.
Suveranul îşi va amâna sarcinile publice în timp ce urmează tratamentul, a precizat ulterior Palatul Buckingham.