Consilierul pentru probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a avut joi o întrevedere cu un înalt responsabil militar chinez, în cadrul unei rare deplasări în China menită să ţină sub control disputele între Beijing şi Washington, informează AFP.
Această întrevedere intervine pe fondul tensiunilor între China şi aliaţii-cheie ai Washingtonului în Asia - Japonia, Filipine şi Taiwanul - pe care SUA s-au angajat să le susţină.
China avertizează SUA
Generalul chinez Zhang Youxia, vicepreşedinte al Comisiei militare centrale, a cerut joi Washingtonului să înceteze orice "complicitate militară" cu Taiwanul, în timp ce emisarul preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a reiterat importanţa stabilităţii în strâmtoarea Taiwan, cu prilejul unei întâlniri între cei doi care reprezintă o raritate, au relatat cele două părţi, potrivit AFP.
Jake Sullivan, care efectuează de marţi o vizită în China, este primul consilier pentru securitate naţională al Casei Albe care se deplasează în această ţară din 2016.
Potrivit unui comunicat al Casei Albe, emisarul preşedintelui american Joe Biden a subliniat importanţa "stabilităţii" în strâmtoarea Taiwan, care separă insula de China continentală.
În plus, el a insistat asupra importanţei "libertăţii de navigaţie" în Marea Chinei de Sud, teatru al unor incidente între Beijing şi Manila.
Zhang Youxia, în schimb, a avertizat că statutul insulei autonome Taiwan reprezintă "prima linie roşie care nu poate fi încălcată în ceea ce priveşte relaţiile sino-americane".
"China a fost mereu angajată în menţinerea păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan", a declarat el, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării chinez.
Însă "independenţa Taiwanului" este "incompatibilă" cu "pacea şi stabilitatea" în strâmtoare, a spus generalul chinez.
"China cere SUA să pună capăt oricărei complicităţi militare cu Taiwanul, să înceteze să înarmeze Taiwanul şi să nu mai difuzeze ştiri false privind Taiwanul", a declarat Zhang Youxia, potrivit comunicatului ministerului chinez.
China, care consideră Taiwan parte a teritoriului său, acuză cu regularitate SUA, principalul furnizor de arme al insulei, că susţine tacit curentul proindependenţă. Beijingul nu exclude opţiunea militară pentru a obţine într-o zi revenirea Taiwanului sub tutela sa.
Japonia, semnatară a unui tratat de securitate cu SUA, a ridicat luni de la sol avioane de vânătoare după incursiunea fără precedent a unui aparat militar chinez în spaţiul său aerian.
La rândul lor, Filipine, legate de SUA printr-un tratat de apărare reciprocă, a acuzat marţi China că este "cel mai mare perturbator" al păcii în regiune, după o serie de incidente în Marea Chinei de Sud cu nave chineze.
Miercuri, Beijingul a avertizat Washingtonul împotriva oricărei susţineri pentru Filipine în Marea Chinei de Sud, în contextul în care SUA şi-a reafirmat angajamentul să-şi apere aliaţii din regiune.
"SUA nu trebuie să folosească tratatele bilaterale drept pretext pentru a submina suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei", a avertizat miercuri şeful diplomaţiei chineze Wang Yi, citat de televiziunea de stat CCTV.
"Rar avem ocazia acestui gen de schimburi", i-a spus Jake Sullivan generalului chinez Zhang Youxia, vicepreşedintele Comisiei militare centrale.
"Cred că este vorba de o reuniune foarte importantă, dată fiind situaţia din lume şi necesitatea de a gestiona de o manieră responsabilă relaţiile dintre China şi SUA", a subliniat Sullivan, a cărui deplasare în China este prima după 2016 pentru un consilier al Casei Albe pe probleme de securitate naţională.
La rândul său, Zhang a salutat "importanţa pe care guvernul american o acordă securităţii militare".
Tensiuni în Asia-Pacific
Japonia, semnatara unui tratat de securitate cu SUA, a desfăşurat luni avioane de vânătoare după incursiunea inedită a unui aparat militar chinez în spaţiul său aerian.
La rândul lor, Republica Filipine, legată de SUA printr-un tratat de apărare reciprocă, a estimat marţi că Beijingul este "cel mai mare perturbator" al păcii din regiune, după o serie de ciocniri în Marea Chinei de Sud cu nave chineze.
China, care consideră Taiwanul parte din teritoriul său, acuză regulat SUA, principalul furnizor de arme pentru insulă, că susţine tacit curentul separatist.
China a atenţionat miercuri SUA împotriva oricărei susţineri acordate insulelor Filipine în Marea Chinei de Sud, în condiţiile în care Washingtonul s-a angajat să îşi susţină aliaţii.
Cele două superputeri rivale par cu toate acestea decise să continue să comunice şi au început, potrivit Casei Albe, să pregătească un posibil schimb telefonic între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping "în următoarele săptămâni".