Avioanele NATO au fost ridicate de la sol de peste 300 de ori în 2023 pentru a intercepta avioane militare rusești, a anunţat vineri organizaţia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Marea majoritate a interceptărilor aeriene dintre avioanele NATO şi cele ale Rusiei s-au desfăşurat în siguranţă şi în mod profesionist. Încălcările spaţiului aerian al NATO de către avioane militare ale Rusiei au fost rare şi în general de scurtă durată", a transmis NATO, care a adăugat că majoritatea interceptărilor s-au petrecut în Marea Baltică.
După invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, NATO şi-a consolidat în mod substanţial apărarea antiaeriană pe flancul său estic, cu mai multe avioane de luptă, cu zboruri de supraveghere şi sistemele de apărare antiaeriană amplasate la sol.
"Avioanele de luptă ale NATO sunt la datorie 24 de ore din 24, gata să se ridice de la sol în caz de zboruri suspecte sau neanunţate în apropierea spaţiului aerian al aliaţilor noştri", a afirmat într-o declaraţie de presă purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White.