Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avertisment al lui Joe Biden: "Ajutorul pentru Kiev nu mai poate aștepta. Dacă Putin reușește să pună mâna pe Ucraina, nu se va opri acolo"

Ucraina are nevoie urgentă de ajutor în războiul cu Rusia, în condițiile în care rușii beneficiază de foarte mult armament și muniție și presează în continuare pe front. Însă democrații și republicanii din Congresul american nu au ajuns la o înțelegere privind acordarea unei noi tranșe de ajutor Ucrainei, potrivit AFP.

Joe Biden îndeamnă la trimiterea urgentă de ajutor Ucrainei

În aceste condiții, președintele Joe Biden trage un semnal de alarmă și crede că negăsirea unui vot în Congres "ar fi cel mai frumos cadou" pentru Vladimir Putin. Șeful statului american spune că "dacă Putin va reuși să pună mâna pe Ucraina, nu se va opri acolo", așa cum au avertizat mai mulți specialiști.

Joe Biden se referă la un atac ulterior asupra unei țări NATO, iar asta ar însemna că SUA ar trebui să intre în război și că "soldații americani vor lupta cu soldații ruși."

Conservatorii din SUA condiționează ajutorul oferit către ucraineni de înăsprirea politicii de migraţie la granița cu Mexic. Astfel, în această situație, Biden a precizat că va accepta "compromisuri importante".

Joe Biden a ținut acest discurs într-o teleconferință cu liderii G7, acolo unde a discutat și cu Volodimir Zelenski.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE