Centrele de transfuzie sunt deschise și duminică, în regim de urgență, și funcționează după programul normal. Este nevoie de trombocite.
58 de persoane au fost internate în spitalele din București și Târgoviște ca urmare a exploziilor din Crevedia.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București: Nevoia de sânge e permanentă
Doina Goșa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București: ”Personalul este la serviciu. Am avut și 100 de donatori intrați până la ora aceasta. Avem stocuri să asigurăm pacienții astăzi cu componente sanguine, în special trombocite și plasmă și așteptăm donatorii.
Nevoia de sânge e permanentă, asta trebuie să rețină oamenii. În București există foarte mulți pacienți care necesită transfuzii de sânge. Pe lângă ei, iată că avem încă peste 40 de pacienți arși, care necesită transfuzii. Nevoia este mare.
Spitalul de urgență Floreasca, în cursul nopții, a solicitat sânge. Le-am distribuit trombocite, în special, toate grupele sanguine și Spitalului Bagdasar, în cursul dimineții”.
Potrivit ISU Buzău, donatorii sunt așteptați de urgență să doneze duminică la următoarele centre de transfuzie sanguină:
Alba: 9:00 - 13:00
Arad: 10:00 - 13:00
Argeș: 8:00 - 13:00
Bacău: 8:30 - 14:30
Brașov: 7:00 - 13:00
Brăila: 8:00 - 14:30
Buzău: 7:30 - 13:30
Caraș-Severin: 7:30 - 14:30
Cluj: 9:00 - 13:30
Constanța: 9:30 - 12:30
Dâmbovița: 7:00 - 13:00
Galați: 8:00 - 13:00
Hunedoara: 8:00 - 12:00
Ialomița: 9:30 - până la ultimul donator
Iași: 7:30 - 14:30
Mureș: 8:30 - până la ultimul donator
Olt: 8:30 - 12:00
Sălaj: 10:00 - 14:30
Sibiu: 9:00 - până la ultimul donator
Teleorman: 7:30 - 13:00
Timiș: 7:30 - 14:30
Vâlcea: 9:00 - 13:00
Vrancea: 9:00 - 13:00
București: 07:30 - 14:30