Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Apa va fi raționalizată în Marea Britanie, din cauza secetei severe

Autoritățile din Marea Britanie raționalizează consumul de apă, ca urmare a secetei severe care a afectat întreg teritoriul țării.

Din cauza secetei severe iarba se usucă, iar imaginile de acest fel pot fi văzute în parcuri și în spațiile de recreere de pe întreg teritoriul Marii Britanii.

O nouă avertizare de caniculă

Ultima lună a fost extrem de uscată, iar pentru luna august este anunțată o nouă avertizare de caniculă. Săptămâna aceasta temperaturile se vor situa între 30 și 35 de grade și nu sunt prognozate ploi. Prin urmare, nivelul apei din majoritatea rezervoarelor de pe coasta de sud a scăzut dramatic. Sunt interzise irigarea gazonului din fața casei și umplerea piscinelor.

Au fost luate o serie de măsuri

Sunt luate, așadar, o serie de măsuri rapide pentru a păstra rezervele la un nivel suficient. Totuși, în multe alte regiuni din Marea Britanie, inclusiv în zona de unde transmit, nu există încă o interdicție privind irigarea gazonului și a grădinilor. Este posibil, însă, să fie introduse restricții pentru spălarea autoturismelor. De asemenea, oamenii au primit mesaje prin care sunt îndemnați să reducă timpul de duș pentru a economisi apa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE