Fostul cancelar Angela Merkel urmează să fie decorată luni cu cea mai înaltă distincție a statului german, în semn de recunoștință pentru cei 16 ani în care a condus Guvernul federal de la Berlin.
Președintele Frank-Walter Steinmeier vrea să îi acorde Marea Cruce a Ordinului de Merit lui Merkel pentru realizări deosebite pe durata celor patru mandate de cancelar. Angela Merkel va deveni astfel al treilea fost demnitar care primește această distincție. Ceilalți doi au fost Konrad Adenauer, primul lider al Germaniei de Vest, și Helmut Kohl, care a condus Germania spre reunificare, relatează The Associated Press.
În vârstă de 68 de ani, Angela Merkel a fost prima femeie care a condus Germania și primul cancelar care a crescut în Germania de Est comunistă, în spatele Cortinei de Fier.
Angela Merkel, al doilea cel mai longeviv cancelar german
Ea a demisionat din funcție în decembrie 2021, fiind apreciată deoarece a condus cea mai mare economie a Europei printr-o serie de crize, inclusiv criza financiară globală, criza datoriilor din zona euro și pandemia COVID-19. Angela Merkel și-a încheiat mandatul și a devenit al doilea cel mai longeviv cancelar al Germaniei de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu 10 zile mai puțin decât recordul stabilit de Helmut Kohl, mentorul ei.
Angela Merkel a fost criticată în termeni duri după renunțarea din politică, în special pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina. Fostul cancelar și-a apărat cu fermitate eforturile diplomatice, afirmând că oficialii de la Kiev au câștigat timp prețios datorită mult criticatului acord de pace încheiat în 2015 la Minsk, care a oprit luptele separatiste din estul Ucrainei.
De asemenea, Merkel nu și-a prezentat scuzele în legătură cu deciziile Guvernului său de a cumpăra cantități mari de gaze naturale din Rusia, principalul furnizor de gaze al Germaniei atunci când a părăsit funcția, spunând anul trecut că "din perspectiva acelui moment" aceste decizii au avut sens.
După ce a demisionat, Angela Merkel a fost văzută rar în spațiul public și a rămas în afara luptei politice actuale. Succesorul ei, Olaf Scholz, este așteptat să participe la ceremonia de luni.