Influencerul Andrew Tate și fratele său, Tristan, au semnat luni controlul judiciar la secția de poliție din Voluntari, orașul în care cei doi locuiesc. Frații sunt acuzați de fapte de constituire de grup infracțional organizat, de viol, dar și de exploatare a mai multor femeie, cu scopul de a obține beneficii.
Andrew Tate: „Nu sunt condamnat pentru nicio infracțiune. Sunt la fel de liber ca oricare dintre voi prezenți aici, așa că pot să mă duc unde vreau, în Australia, în Marea Britanie. Mă bucur să fiu în România. Locuiesc aici, iubesc România. Dar dacă în mod spontan voi avea dorința să plec, atunci voi face exact asta”.
Tate a dat de înțeles că se va prezenta la Poliție atunci când va fi chemat, iar, în opinia sa, „acest dosar nu se îndreaptă nicăieri”
Andrew Tate: „Dacă mă cheamă, voi veni. Dacă nu mă cheamă, îmi voi vedea de viața mea. Toată lumea știe că acest dosar nu se îndreaptă nicăieri. E vorba doar despre niște hârtii și chestiuni administrative. Dumnezeu ne pune prin tot felul de încercări pentru a ne testa. Cred că am fost extrem de perseverent. A fost o experiență interesantă și în curând se va încheia.”
Întrebat de ce e vizat de același acuzații și în statul american Florida, Andrew Tate a răspuns este „unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă”.
Andrew Tate: „Cred că sunt investigat peste tot pe planetă. Și când ești unul dintre cei mai importanți oameni de pe planetă, e normal să existe acest interes pentru mine. Sunt mulțumit să mă conformez tuturor procedurilor judiciare oriunde pe glob, într-un tribunal, atât vreme cât sunt nevinovat. Nu stau să îmi bat capul cu aceste posibilități. Sunt foarte ocupat și important.
Dacă simt nevoia să discute cu mine, mă voi conforma tuturor procedurilor judiciare de acolo.”
Plecarea fraților Tate din România a ridicat semne de întrebare
Frații Tate au ajuns însoțiți de foarte mulți bodyguarzi la sediul Poliției din Voluntari, puțin înainte de ora 10. Nu au făcut declarații și au intrat repede în sediul Poliției. O dată pe lună frații Andrew și Tristan Tate trebuie să vină în fața polițiștilor pentru a semna controlul judiciar și pentru a arăta faptul că sunt în continuare în România și că respectă legile românești.
În situația în care nu ar fi ajuns, procurorii ar fi fost obligați să ia o măsură mult mai restrictivă.
Vorbim despre un dosar instrumentat de DIICOT în care cei doi frați sunt cercetați pentru fapte de constituire de grup infracțional organizat, de viol, dar și de exploatare a mai multor femeie, cu scopul de a obține beneficii, lucruri care au fost infirmate în decursul timpului de cei doi frați.
De altfel, aceștia au plecat din România într-un mod care a ridicat suspiciuni. În noaptea de vineri spre sâmbătă, aceștia s-au întors în țară, iar într-o postare pe una dintre rețelele de socializare, Andrew Tate ar fi spus că ar fi investit 185.000 de dolari pentru călătoria cu avionul spre România, cu scopul de a semna controlul judiciar.
După ce au ajuns în țară, frații Tate au declarat că ei se consideră nevinovați și în momentul în care cineva este nevinovat, nu are de ce să fugă de legile din țară.