ȘTIRI LOCALE
„Arătați-ne mâna! Are bătături de fermier?” Tensiuni între protestatarii din Afumați, în a opta zi de manifestații
După opt zile de proteste, au apărut primele tensiuni între manifestanții aflați în stradă, la Afumați, județul Ilfov. Fermierii care au făcut lista cu cele 76 de revendicări susțin că printre ei au fost trimiși instigatori.
Protest al transportatorilor în Constanța. Șoferii de taxi s-au alăturat manifestanților
Coloane întregi de camioane se află la intrările din Constanța, în încercarea transportatorilor protestatari de a ajunge până în centrul orașului. Manifestanților li s-au alăturat și șoferii unor companii de taximetrie.
Maia Sandu a primit premiul ”Timișoara pentru valori europene”. Ea a reiterat eforturile țării de a intra în UE
Președinta Moldovei, Maia Sandu, este prima laureată a premiului ”Timișoara pentru valori europene”, acordat de Municipiul Timişoara personalităților care promovează sau apără valorile europene.
Lecția recunoștinței. O pianistă din Ucraina oferă cursuri de muzică gratuite copiilor cu nevoi speciale din Sibiu
Frica, teroarea, îngrijorarea i-au făcut pe mulți să fugă din calea războiului din Ucraina. O parte dintre cetățenii ucraineni s-au refugiat în România, unde au început o nouă viață. Este și cazul Irinei Suhodolska, o tânără de 32 de ani din Cernăuți, pasionată de muzică.
UPDATE. Bebelușul aruncat de la etaj de mama lui, ca să scape dintr-un incendiu, a murit
Bebelușul din Iași, aruncat de mama lui pe geam ca să scape de incendiu, a decedat la spital. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi, fiind deschis un dosar penal pentru tentativă la omor.
Iași: Medicii îngrijesc primul pacient care prezintă coinfecție de gripă și COVID-19: „Suntem îngrijorați”
La Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi sunt tot mai multe cazuri de infecţii respiratorii, însă a apărut și primul pacient de coinfecţie de gripă şi COVID-19, transmite Agerpres.
Pregătiri pentru Bobotează, la Constanța. ÎPS Teodosie oficiază slujba de sfințire a apei
La Constanța are loc în aceste momente slujba de sfințire a apei pentru sărbătoarea de Bobotează. Peste 30 de butoaie au fost aduse în fața Arhiepiscopiei unde Înalt Prea Sfințitul Teodosie oficiază slujba.
Brașov: 1000 de lei amendă pentru șoferii care parchează ilegal. Autoturismele, ridicate în 10 minute
La Brașov, a început ridicarea pe bandă rulantă a mașinilor parcate ilegal. Polițiștii locali identifică autoturismele care sunt parcate necorespunzător. Dacă posesorii nu vin în cinci minute, este chemat echipajul de ridicări auto.
Pasarela bacului Galați-Tulcea, inundată. Ca să ajungă pe feribot, oamenii fac echilibristică pe o punte improvizată
Dunărea a inundat pasarela bacului care face legătura între Galați și Tulcea. Pentru a ajunge pe feribot, oamenii fac echilibristică pe o punte improvizată, iar mașinile trec prin apă.
Atelierele cu ceramică de Săcel, atracție turistică. Ceramica e specială prin culoarea roșie care rămâne după ardere
Perioada vacanței de iarnă este și un moment potrivit pentru descoperirea poveștilor din lumea rurală. În Maramureș încă se mai lucrează ceramica de Săcel. 12 generații de olari au făcut posibilă păstrarea acestui meșteșug recunoscut internațional.
Patronul de la Ferma Dacilor: „Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă aşteptam să o fac vreodată”
Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, unde a avut loc incendiul în urma căruia au murit mai multe persoane, a scris pe Facebook o „spovedanie publică”, așa cum a precizat acesta.
Boris, câinele erou din Odorheiu Secuiesc, a ajuns primul la băiatul prins sub dărâmături. ”Era la mai mult de un metru sub pământ”
Boris e un ciobănesc german, are aproape doi ani și nu atât de multă experiență, nefiind specializat în căutarea în dărâmături. Chiar și așa, a fost cel care a reușit să identifice locul unde era băiatul de 17 ani, peste care căzuse o parte din clădirea internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc.
UPDATE. Fostul manager al SJU Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici, acuzați de corupție, rămân în arest
Judecătorii au emis mai multe mandate de arestare preventivă în scandalul de corupție de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Fostul manager al SJU Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici, acuzați de corupție, rămân în arest, potrivit ultimelor date, transmite Agerpres.
O nouă navă de luptă a intrat în flota militară a României, prima după 18 ani: vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”
O nouă navă de luptă a intrat în flota militară a României. Este vorba despre vânătorul de mine M270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, cumpărat de armata română de la Marina Regală Britanică.
Un câine l-a găsit primul, sub dărâmături, pe băiatul zdrobit de un perete, în Harghita
Un câine a fost cel care l-a găsit primul pe băiatul de 17 ani, sub dărâmături, după ce zidul internatului unui liceu din Harghita s-a prăbușit, luni, peste el. Adolescentul urma să împlinească 18 ani peste câteva zile, chiar în prima zi de Crăciun.
Biserică veche de trei secole, salvată de voluntari. Colindătorii deschid ușile bisericilor restaurate prin ”Ambulanța pentru monumente"
Un grup de colindători a deschis porțile unei biserici vechi de sute de ani, în județul Sălaj. Astfel, tinerii au sărbătorit restaurarea lăcașului de cult care a fost posibilă prin proiectul de voluntariat Ambulanța pentru monumente.
Statul român nu are o soluție pentru refugiații ucraineni care au nevoie de ajutor de înmormântare
Cheta a fost soluția la care a apelat familia unei bătrâne bolnave care a murit la Constanța, iar apropiații nu au avut suficienți bani pentru înmormântarea ei. Legislația permite primăriilor să intervină financiar doar în cazul persoanelor neidentificate, fără aparținători.
Constanța, locul unde refugiații ucraineni și-au făcut un rost. Roman și Alexandra au găsit aici pacea sufletească, lângă fiul lor
Roman și Alexandra sunt doi tineri din Kiev pentru care Constanța a devenit acum acasă. În ciuda greutăților provocate de război, ei au găsit energia de a merge mai departe și un scop pentru viața de zi cu zi, într-o țară străină.
În Giurgiu, o pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă erau puii ei
O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în judeţul Giurgiu, şi, deşi a fost salvată de pompieri pe un geam, din locuinţa inundată de fum, a intrat din nou în casă şi nu a vrut să iasă până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi.
Donezi sânge, primești o pizza. Campania demarată în Craiova a crescut numărul donatorilor cu 20%
Donezi sânge, primești o pizza gratuit de la o pizzerie din oraș. Se întâmplă la Craiova, unde studenții de la medicină au venit cu o inițiativă în plus în cadrul campaniei naționale "Donează sânge, fii erou".
Moș Nicolae a împărțit peste 1.500 de cadouri la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca
Noaptea trecută, Moș Nicolae s-a furișat în casele copiilor care au fost cuminți, pentru a le lăsa daruri în ghetuțe. În calatoria sa, moșul cel darnic s-a oprit și în Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, unde a împărțit peste 1.500 de cadouri.
Drumul Craiova – Cetate, inaugurat cu întârziere și cu fisuri
Cu o întârziere de 28 de luni, locuitorii din Dolj se pot mândri că au unul din cele mai moderne drumuri județene. Unul care scurtează timpul spre București. Drumul a fost inaugurat azi, în prezența oficialităților, fără să aibă recepția făcută pe o porțiune. Î
Muzeu în întuneric, la Iași. Vizitatorii conștientizează cum e viața unei persoane nevăzătoare
Un proiect menit să îi facă pe ceilalți să conștientizeze cum e viața unei persoane cu deficiențe de vedere a fost deschis la Iași. Este vorba despre o cameră care simulează o locuință dotată cu elemente speciale pentru nevăzători.
Impozite mai mari cu 14%, la Iași, pentru mașini. Ce taxe vor plăti din 2024 ieșenii pentru autoturisme
Locuitorii din Iași vor avea majorări de taxe începând cu anul 2024. Se pare că proprietarii mașinilor vor plăti un impozit mai mare cu 14%, atât în cazul persoanelor fizice, cât și a celor juridice.