ACTUALITATE
România, premiată în UE. Eurosfat, câștigătorul național al premiul Charlemagne pentru tinerii europeni
Organizat sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European, al Comisiei Europene și al președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, Eurosfat rămâne de peste un deceniu cel mai cunoscut forum despre afaceri europene din România
Lumea la un pas de o criză alimentară. Pandemia şi războiul din Ucraina au crescut preţurile produselor
Războiul din Ucraina, schimbările climatice și inflația prevestesc o criză alimentară la nivel mondial. Acesta a devenit unul dintre subiectele principale de discuție între liderii lumii.
Comisia Europeană cere din nou admiterea României, Bulgariei și Croației în Schengen
Comisia Europeană a recomandat din nou, marți, admiterea Croaţiei, Bulgariei şi României în spațiul Schengen, după ce aceste trei state membre UE au îndeplinit criteriile de aderare. Așa se arată în Raportul privind starea Spaţiului Schengen pentru 2022, publicat pe site-ul Executivului UE.
Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală
Sindicaliştii de la metrou au pichetat marţi sediul Ministerului Transporturilor, cerând majorări salariale cel puţin egale cu rata inflaţiei din ultimii doi ani. Ei au amenințat că, în cazul în care solicitările lor nu vor fi soluționate, vor recurge la proteste.
Nicușor Dan: „Vom face reparații pe 60 de bulevarde și străzi”
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță reparații pe 60 de bulevarde și străzi aflate în administrarea instituției pe care o conduce. Bugetul pentru drumuri și marcaje a crescut de patru ori anul acesta față de 2021, a mai spus edilul, pe Facebook.
Klaus Iohannis: Timpul luptelor politice interne a trecut. PNL este vectorul dezvoltării României
Klaus Iohannis a declarat marți, la aniversarea a 147 de ani de la înființarea PNL, că timpul luptelor politice din PNL s-a sfârșit și că formațiunea a realizat schimbările interne necesare, prin care poate garanta românilor o guvernare eficientă, care să conducă la succes electoral în 2024
Prințul Charles, în România. Moștenitorul coroanei britanice s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă
Prințul Charles se află miercuri, 25 mai, în vizită în România. Programul vizitei moștenitorului coroanei britanice include întâlniri cu MS Margareta, Custodele Coroanei, și președintele Klaus Iohannis.
Nicușor Dan, despre situația termoficării: „Iarna care s-a încheiat am stat mai bine. Iarna 2022-2023 o să fie mai bună”
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că iarna 2022 - 2023 va fi mai bună decât precedenta din punct de vedere al termoficării, mizând în acest sens pe înlocuirea a 30 de kilometri de reţea şi pe achiziţionarea de mici centrale pentru punctele termice.
Nicușor Dan, investiții în Capitală: Semafoare inteligente, autobuze electrice și tramvaie din bani europeni
Primarul Bucureștiului Nicușor Dan a anunțat într-o conferință de presă la PMB noile investiții în Capitală. Printre acestea, contractul pentru 100 de tramvaie și proiectul trenului metropolitan, via Gara de Nord, Gara de Vest și Obor
O ordonanță de urgență, prin care învăţământul universitar cu frecvenţă să se poată desfăşura şi online, va fi adoptată miercuri
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Guvernul va adopta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care va crea baza legală astfel încât învăţământul universitar cu frecvenţă să se poată desfăşura, într-o anumită pondere, şi online.
Duminică începe „Litoralul pentru toți”: cazări de 34 de lei/noapte pe litoralul românesc
Programul Litoralul pentru toți începe duminica aceasta. Turiștii se pot caza în stațiunile de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei/noapte/persoană, începând de duminica aceasta. Pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Programul se desfășoară până pe 19 iunie.
România poate ajunge la un grad de colectare a impozitelor de cel mult 36% din PIB. Care este condiția
România poate ajunge la un grad de colectare a impozitelor de cel mult 36% din Produsul Intern Brut cu o condiție: să reducă la zero evaziunea fiscală, spune noul președinte al Fiscului, Lucian Heiuș.
Câți români trăiesc în afara României. Cele mai recente cifre oficiale și estimări
Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării şi, cu siguranţă, se vor găsi soluţii pentru a aduce o parte dintre aceştia în România, a declarat joi secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu.
Nicușor Dan: Un angajat de la Urbanism a fugit cu documente, după o evaluare efectuată la Direcție
Nicușor Dan a precizat într-o postare pe Facebook că unul dintre angajații Direcției de Urbanism, din cadrul Primăriei Municipiului București, a fugit din primărie, cu mai multe documente. Poliția a fost sesizată.