Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Spărgătorul de nuci” al pianistei Alexandra Dariescu: „În viața fiecăruia trebuie să existe un vis”

Premieră la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din București. Pianista Alexandra Dariescu ne propune un spectacol multimedia – - o producție vizionară, care aduce pe aceeași scenă muzica clasică, dansul și tehnologia.

Pianista Alexandra Dariescu a vorbit, cu zâmbetul pe buze, la Euronews România despre acest spectacol care îi este atât de drag.

Reprezentația este o fuziune între binecunoscuta operă a lui Ceaikovski și arta concertistică a Alexandrei Dariescu și a avut premiera la Barbican Milton Court în decembrie 2017.

Până acum, au avut loc peste 75 de reprezentații la nivel mondial, în turnee susținute în Europa, Australia, China, Emiratele Arabe și SUA.

Spectacolul din București se va juca, evident, cu casa închisă.

Alexandra Dariescu: „Trebuie să crezi în ceva și trebuie să nu renunți la acel vis”

Alexandra Dariescu: „Când eram micuță, ascultam povești muzicale pe plăci, cum obișnuiam toți. Una dintre poveștile astea a fost Spărgătorul de nuci. Când mi-a venit ideea de a face această îmbinare de pian, de dans live și o tehnologie foarte cool, de ultimă oră, am spus că aceasta este povestea care trebuie să fie încorporată”.

„Detaliile sunt foarte autobiografice. Începe cu visul unei copile, care vrea să fie o pianistă concertistă, care devine Clara - Clara fiind protagonista Spărgătorului de nuci - și călătorește, îndrăznește să viseze, nu renunță. (...)”.

„În viața fiecăruia trebuie să existe un vis. Trebuie să crezi în ceva și trebuie să nu renunți la acel vis și să lucrezi, să muncești cât se poate de mult. Perseverența și dorința aceea de a nu renunța sunt extrem de importante. Iar în finalul spectacolului, când interpretez Valsul florilor, care este un aranjament extraordinar de virtuoz, îmi îndeplinesc visul de a deveni o pianistă concertistă”.

„Sunt, cred, o persoană foarte binecuvântată pentru că am știut ce vreau, de când am fost micuță, dar e cel mai frumos mod de a-mi trăi viața, să îmi comunic bucuria muzicii cu fiecare public pe unde merg”.

E important să muncești pentru visul tău, dar, mai important de atât, e să nu te lași bătut.

Alexandra Dariescu: „Să nu renunțăm, pentru că e foarte ușor să renunți, dar cel mai greu e când ți se închid toate ușile, să găsești o fereastră și să răzbați. Țin minte că ai mei niciodată nu m-au împins să studiez, a fost tot timpul dorința mea de a fi mai bună, de a mă perfecționa”.

Evenimentul va avea loc marţi, 19 decembrie 2023, ora 18:00, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din București.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE