Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia acuză Republica Moldova că promovează „neonazismul”. ”Pune în aplicare cu obediență scopul Occidentului”

Rusia a acuzat conducerea Republicii Moldova de promovare a neonazismului și o așa-numită „românizare artificială”. Mesajul a fost transmis de purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Maria Zaharova se arată extrem de iritată de faptul că autoritățile de la Chișinău nu marchează 80 de ani de la așa-numita eliberare a Moldovei de către armata sovietică.

Ideologia neonazistă este un termen des folosit de Kremlin pentru a justifica războiul din Ucraina, dar a fost folosit des și în criticile aduse guvernării pro-europene de la Chișinău.

Maria Zarahova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe: ”Actuala conducere moldovenească pune în aplicare cu obediență scopul Occidentului colectiv de a crea o istorie alternativă și de a justifica criminalii naziști și astfel, nu participă la evenimentele comemorative cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la eliberarea Moldovei.

De ce? Pentru că, din punctul de vedere al evenimentelor din secolul al XX-lea, ei promovează ideologia neonazistă.”

Maria Zaharova: ”Se împlinesc 80 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupație nazistă de către Armata Roșie”

Maria Zaharova a răbufnit pentru că autoritățile de la Chișinău nu organizează evenimente pentru a comemora 80 de ani de la așa-numita eliberarea a Moldovei de către soldații sovietici. Ea s-a referit la evenimentele din 1944, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu doar patru ani înainte, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia și Bucovina de Nord, în urma ultimatumului dat României în 1940.

Maria Zarahova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe: ”Se împlinesc 80 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupație nazistă de către Armata Roșie. Vreau să vă amintesc, totul a început în 17 martie. Până la jumătatea lui aprilie 1944, jumătate din teritoriul republicii sovietice a fost curățată de invadatori fasciști”.

Pe 9 mai, Rusia sărbătorește Ziua Victoriei și încheierea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, așa cum a fost denumit de sovietici cel de-al Doilea Război Mondial. Din 2006, Republica Moldova marchează la aceeași dată Ziua Europei, la fel ca multe țări din Occident.

Chiar și așa, partidele pro-ruse organizează parade inspirate din cele care au loc la Moscova pentru a marca victoria sovieticilor. Nostalgicii obișnuiesc să poarte în piept panglica negru-oranj , un element simbolic militar rusesc. În 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina, simbolul a fost interzis de autoritățile de la Chișinău.

Republica Moldova nu este în pericol acum pentru că războiul pornit de Rusia este dincolo de graniță, spune președintele țării, Maia Sandu. Într-un interviu acordat la Chișinău jurnaliștilor străini, șefa statului moldovean a vorbit despre numeroasele tentative de destabilizare a republicii și despre acțiunile Rusiei pe teritoriul național. Euronews România este singura televiziune română care a participat la acest interviu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE