Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Viitorul României, decis de Ziua Națională. Florin Iaru: Oamenii nemulțumiți pot fi și săraci și bogați. Ei nu se simt reprezentați în politică

Florin Iaru, poet și eseist, a vorbit la Euronews România despre importanța Zilei de 1 Decembrie - Ziua României, dublată de alegerile parlamentare. Acesta susține că mulți români nu se simt reprezentați pe scena politică românească.

„Eu, ca scriitor, mă feresc de cuvintele politicienilor, instituțiilor”

Florin Iaru, poet și eseist: Eu sunt de meserie scriitor și, de fiecare dată când constat o diferență între felul în care vorbești și felul în care acționezi, bănuiesc că ori una, ori alta e o minciună. Vorbești frumos și strici lucrurile sau vorbești foarte prost și ești un foarte bun executant. Sunt două lucruri care se bat cap în cap. În general, eu, ca scriitor, mă feresc de cuvintele politicienilor, instituțiilor. Întotdeauna cred că este ceva sub ele care nu îmi este spus. Și, asemeni mie, sunt foarte mulți români care sunt convinși că guvernele, instituțiile, Europa le ascund lucruri misterioase. Nimeni nu vorbește cu ei.

Al doilea lucru este ce s-a întâmplat în România. Am o teorie care o să vă placă. Părerea mea că cei mai mulți dintre românii care au votat spre un tip de politică nu se simt reprezentați, nu simt că au o identitate, că pot să spună liniștiți că sunt români. Ei ar vrea să fie cineva pe lumea asta. Nu numai cetățeni ai universului, dar și cetățeni ai lui Popreaca din deal care este parte a municipiului, a județului și parte a României. De aici vine toată această poveste. Am studiat zilele astea structura socială, structura economică, bugetele alegătorilor, sexul, istoria lor personală.

„Nu știu de unde vine această înstrăinare. Toți politicienii promit marea cu sarea”

Am descoperit că nu oamenii săraci au fost cei care au votat, ci oamenii nemulțumiți. Și asta vine din toate păturile sociale. Oamenii nemulțumiți pot fi și săraci și bogați. Pot să fie și în clasa medie. Ei nu se simt reprezentați în politică. Nu știu de unde vine această înstrăinare. Toți politicienii promit marea cu sarea.

În 2004, o proaspătă senatoare a unui partid care a dispărut s-a uitat în stânga și în dreapta și a zis „ciocu mic, acum suntem noi la putere”. În clipa aia, votul meu pe care îl dădusem mi s-a întors și mi-a dat una pest obraz. „Pe cine ai ales, amărâtule?” - m-a întrebat votul meu.

„Eu cred că ce s-a întâmpla acum în România era cel mai bun lucru care se putea întâmpla, pentru populație”

Eu nu sunt surprins. Eu cred că ce s-a întâmpla acum în România era cel mai bun lucru care se putea întâmpla, pentru populație. Șapte milioane de votanți până la ora asta este fabulos! Nu asta România? Cea care se implică. Știe, vede, încearcă să facă ceva. Al doilea lucru bun este și pentru partide. Să înțeleagă că orice partid este la mâna poporului pe care ori îl minte ori îl neglijează, ori îl uită a doua zi după alegeri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE