Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vaccinarea antigripală va fi realizată în farmacii, începând cu acest sezon

Un ordin al ministrului Sănătății aduce o schimbare importantă în domeniul sănătății. Chiar din acest sezon gripal va începe un program pilot, în care ne vom putea vaccina antigripal chiar în farmacii. Printr-un ordin de ministru, vaccinurile antigripale ar putea fi administrate de farmaciști.  Astfel, farmaciile trebuie pregătite corespunzător, iar farmaciștii să finalizeze unui curs post-universitar.

Curs de minim cinci zile pentru farmaciști

„Scopul prioritar este accesibilitatea, pentru că vaccinarea în farmacie este o modalitate foarte sigură și eficientă de a asigura vaccinarea rapidă înainte de a porni sezonul gripal. În acest moment demersul este materializat într-un ordin de ministru, deci avem lege, va apărea în Monitorul Oficial și noi putem practic să începem vaccinarea chiar în acest sezon,” a declarat Diana Păun, consilier prezidențial,

Există mai multe condiții pe care atât farmaciile, cât și farmaciștii trebuie să le îndeplinească. În primul rând, un spațiu special pentru vaccinare, apoi farmaciștii trebuie să urmeze un curs de minim cinci zile. Farmaciștii vor introduce datele beneficiarilor în Registrul Național de Vaccinuri. Iar conducerea farmaciei va stabili dacă ei vor fi sau nu plătiți pentru vaccinare.

„În ceea ce privește modalitatea de remunerare este lăsată la libera alegere. Adică vor fi colegi care vor dori să facă acțiunea voluntar ca să vadă cum se petrec lucrurile, au această posibilitate, dacă doresc să recupereze toate materialele care sunt necesare în vederea vaccinării. O pot face cu un anumit tarif, dar care este reglementat prin ordinul ministrului Sănătății, deci nu poate să depășească ceea ce primesc medicii de familie pentru operația de vaccinare,” a explicat Dumitru Lupuleasa, președinte Colegiul Farmaciștilor.

Populația activă, publicul țintă

Nu toți farmaciștii cred că vaccinarea se poate realiza în orice farmacie.

„Având în vedere că este o lipsă de farmaciști este greu de văzut în care dintre farmacii există atât de mulți farmaciști care poate să aloce timp mai mult unui pacient pentru vaccinare. Sunt colegi care sunt deschiși pentru vaccinare, dar din ce am auzit majoritatea sunt împotriva mai ales că este ceva nou și încă nu e totul clar,” a spus Beatrice Speteanu, farmacistă.

Practica vaccinării există în alte țări din Europa. În Franța, de exemplu, măsura a fost implementată în 2019, iar numărul doritorilor a crescut exponențial. În același timp, publicul ținta pentru aplicarea programului pilot este populația activă, respectiv cei care au făcut vaccinul sau au o recomandare medicală.

Noua lege va intra în vigoare la 10 zile după publicarea în Monitorul Oficial. Lista farmaciilor în care se va putea administra vaccinul antigripal va fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE