Un amplu exercițiu de cutremur va avea loc în București și într-o altă localitate din România în luna iunie. Anunțul a fost făcut marți de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a explicat că autoritățile își propun să testeze modul de reacționare pentru a îmbunătăți intervenția în astfel de situații.
„Am avut un exercițiu major de cutremur în 2018, am învățat multe din exercițiul respectiv, am schimbat parte din regulamentele noastre de intervenție, (...) mai ales conceptul de intervenție la cutremur pe care l-am realizat după exercițiul din 2018.
Anul acesta, în perioada 21 - 25 iunie, o să fie al doilea exercițiu major - cinci zile, patru nopți. O parte din exercițiu va fi un cutremur major, dar va atinge două orașe, nu va mai fi un singur oraș. O să vedem cum o să intervenim în două localități, nu numai într-o singură localitate, Bucureștiul fiind inclus bineînțeles. Și o să vedem cum o să reacționăm și o să mai învățăm anumite lucruri, pentru a le îmbunătăți”, a afirmat Raed Arafat, la o sesiune de dezbateri și comunicări științifice organizată de Academia Română, cu tema „Cutremurele - o provocare pentru cercetare și societate”, potrivit Agerpres.
Raed Arafat, despre modificările neautorizate din apartamente: „Nimeni nu știe care e amploarea”
De asemenea, șeful DSU a avertizat cu privire la problemele „ascunse” cauzate de modificările neautorizate realizate în apartamentele din blocurile de locuit.
„Nimeni nu știe care e amploarea. Adică, o clădire, care, poate, la inspecția externă o vedem că este perfectă, două - trei apartamente dacă au eliminat zidurile de rezistență, la un cutremur clădirea respectivă poate să se prăbușească.
Nu avem idee care este numărul lor, e foarte greu să faci controale în casele oamenilor să vezi ce au făcut în apartamente. Acum, este ilegal, dar a fost o perioadă în care mulți au făcut modificări, înainte să se vină cu legislația clară că acest lucru devine o infracțiune”, a mai spus Raed Arafat, conform sursei citate.
Consolidări cu finanțare de la Banca Mondială
Raed Arafat a susținut că pe lângă partea de prevenție, autoritățile au obligația de a fi pregătite în caz de intervenție.
Totodată, șeful DSU a adus în discuție și programul cu finanțare de la Banca Mondială prin care sunt realizate proiecte de consolidări la risc seismic ale clădirilor unde funcționează instituțiile chemate să intervină în caz de cutremur.
„La IGSU, 142 de milioane de euro, la Poliție, 50 de milioane de euro și la Jandarmerie, în jur de 30 și ceva de milioane de euro. Programul se adresează clădirilor în care se stau cei care intervin în urma unui cutremur. Deci, IGSU a identificat 36 de clădiri, în principal unități de pompieri, care sunt sub risc seismic. (...) Am mers pe demolare, reconstrucție sau pe consolidare, acolo unde este posibilă”, a menționat Arafat.
Sistemul de urgență, modernizat cu aproape un miliard de euro
De asemenea, șeful DSU a amintit că s-au făcut pași „majori” în ultimii ani, având în vedere cheltuielile făcute de sistemul de urgență pentru dotare și modernizare.
„Timp de șapte ani, aproape un miliard de euro au fost cheltuiți, dar nu sunt suficiente ca fonduri, încă mai este nevoie. Dotări, oameni, pregătire, asta este pe partea noastră ca sistem de intervenție”, a indicat Raed Arafat, conform sursei citate.
Secretarul de stat în MAI a punctat și importanța care trebuie acordată în continuare pregătirii populației în caz de cutremur, amintind portalul dezvoltat la nivelul DSU intitulat 'Fii pregătit.ro'.