Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UDMR nu acceptă propunerea făcută de Marcel Ciolacu. Kelemen Hunor: Nu putem accepta Ministerul Energiei şi MIPE

Kelemen Hunor nu este de acord cu propunerea făcută de Marcel Ciolacu și a declarat că UDMR nu acceptă Ministerul Energiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cu toate acestea, liderul UDMR a anunțat că nu s-a ridicat de la masa negocierilor, fiind dispus să discute în continuare pentru găsirea unei soluții.

„Noi am spus, trebuie să respectăm protocolul. Trebuie să fie un mesaj ca dacă au semnat o hârtie, își vor respecta cuvântul dat. Asta a fost principiul de la care am plecat. Nu avem nici un motiv ca sa spunem că nu suntem în stare să guvernăm. Colegii mei mi-au dat mandat să se respecte acordul”, a declarat Kelemen Hunor, în fața Palatului Victoria.

Marcel Ciolacu: Colegii vor să continue colaborarea cu UDMR; Propunem să preia Ministerele Energiei şi Fondurilor Europene

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor să continue colaborarea cu UDMR şi va propune ca reprezentanţii Uniunii să preia Ministerul Energiei şi Ministerul Fondurilor Europene în viitorul Guvern.

"A fost o discuţie pentru a continua colaborarea cu UDMR. Colegii mei sunt total de acord pentru a continua această colaborare şi s-a venit şi cu o propunere cu care o să merg la întâlnirea pe care o să am, cred, astăzi, împreună cu domnul prim ministru Nicoale Ciucă şi cu domnul preşedinte Kelemen Hunor, ca UDMR să preia Ministerul Energiei şi Ministerul Fondurilor Europene - două ministere foarte importante. Din câte cunoaştem noi au şi persoanele potrivite pentru conducerea acestor ministere. (...) Este o abordare nu neapărat pe ministere, ci în funcţie de persoanele cele mai potrivite", a declarat Ciolacu după o întâlnire cu lideri ai PSD la Vila Lac, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă asta înseamnă că nu se va mai respecta protocolul, Ciolacu a spus: "Un acord politic este pentru a crea o majoritate parlamentară, nu pentru a împărţi anumite lucruri. Noi avem un acord politic în care am creat o majoritate. (...) Contextul de acum un an şi jumătate era unul, contextul de acum este altul şi încercăm să maximizăm în funcţie de persoanele cele mai potrivite de a conduce anumite ministere".

Marcel Ciolacu a menţionat că în ce priveşte noul program de guvernare, îşi va continua demersul ca "la un moment dat România să intre într-o impozitare progresivă".

"Ne-au atras atenţia şi Comisia Europeană şi Banca Mondială, este vorba de excepţiile pe care le avem şi care sunt în acest moment, nu mai creează un climat concurenţial corect. Îmi menţin părerea că marile companii ar trebuie să plătească cel puţin 1% din cifra de afaceri", a încheiat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE