Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucrainenii anunță că au început, în Arabia Saudită, negocierile despre un armistițiu cu Rusia. SUA ar dori ca discuțiile să se încheie până pe 20 aprilie

Discuțiile pentru încetarea focului în Ucraina, dintre delegația ucraineană și cea americană, au început la Riad. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării de la Kiev, Rusten Umerov. El a precizat că agenda include propuneri pentru protejarea instalațiilor energetice și a infrastructurii critice și că delegația Kievului include experți în energie și reprezentanți militari.

Experții ruși și americani care se întâlnesc luni în Arabia Saudită urmează să discute despre modalitățile de garantare a securității transportului maritim în Marea Neagră, potrivit Kremlinului. Președintele Volodimir Zelenski a precizat anterior că negociatorii ucraineni nu se vor afla în aceeași sală cu rușii și că americanii vor face naveta între încăperi.

Pe front, luptele continuă. Cel puțin 3 oameni au murit, după ce Rusia a lovit capitala ucraineană cu aproape 150 de drone.

Ucrainenii au început discuțiile pentru armistițiul cu Rusia

„Am început întâlnirea cu echipa americană, la Riad. Punem în aplicare directiva președintelui Ucrainei, de a apropia o pace justă și de a consolida securitatea. Agenda include propuneri pentru protejarea instalațiilor energetice și a infrastructurii critice. Astăzi lucrăm la o serie de probleme tehnice complexe - delegația noastră include experți în energie, precum și reprezentanți militari din cadrul componentelor navală și aeriană”, a fost postarea ministrului Apărării, Rusten Umerov.

Negocierile de armistițiu, pe care americanii le-ar dori încheiate până pe 20 aprilie, conform unor surse Bloomberg, par tergiversate de Moscova, pentru că Putin nu vrea să renunțe la teritoriile ocupate și așteaptă ca armata sa să ocupe tot estul Ucrainei.

Numai că, în ultima vreme, Zelenski a mai dat puțin înapoi de la această linie roșie, chiar explicit, vorbind de posibila rămânere a acestor teritorii, acum, sub conducerea rusă, dar cu o încercare ulterioară de a le recăpăta prin mijloace diplomatice, ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla.

Zelenski știe că, oricât de iubit ar fi în Ucraina, el este supus la presiuni fantastice pe plan internațional. Pe de o parte îl are pe Putin, mai ales că a declarat că nu va negocia niciodată cu Rusia atât timp cât Putin va fi acolo, însă că acum se poartă aceste negocieri, ceea ce înseamnă că a cedat. Mai există și declarațiile privind eventuale demersuri diplomatice ulterioare, pentru recuperarea teritoriilor, care reprezintă tot o cedare din partea lui Zelenski.

La discuții le din Arabia Saudită ar urma să participe o delegație americană, una ucraineană și una rusă, dar nu este clar dacă cea rusă a ajuns la Ryiad și dacă programul rămâne pentru ziua de luni, așa cum era anunțat inițial.

Președintele Zelenski a precizat anterior că negociatorii ucraineni nu se vor afla în aceeași sală cu rușii și că americanii vor face naveta între încăperi. Practic, fiecare dintre părțile implicate în război se va așeza la masă separat cu reprezentanții SUA.

Inițiativa Marea Neagră, unul dintre subiectele discutate

Unul dintre subiectele despre care reprezentanții Moscovei spun că va fi cu siguranță discutat este așa-numita inițiativă Marea Neagră, menită să pună capăt confruntărilor în acea zonă.

Alt subiect ar fi încetarea focului asupra facilităților energetice și a infrastructurii pentru 30 de zile, acceptată deja de ambele părți, dar încălcată de Rusia, care și-a continuat atacurile.

Pe front însă luptele continuă. Noaptea trecută, cel puțin trei oameni au murit după ce Rusia a lovit capitala Kiev cu aproape 150 de drone. Printre cei care au murit este și un copil de cinci ani. Iar atacurile au provocat incendii în clădiri de apartamente și în întreaga capitală. Apărarea antiaeriană a anunțat că a doborât 97 de drone, iar alte 25 nu și-au atins țintele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE