Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina a pregătit un plan în 12 puncte pentru Crimeea, după recapturarea de la Rusia

Ucraina a pregătit un plan în 12 puncte privind peninsula Crimeea, după recapturarea ei de la Rusia, a afirmat secretarul Consiliului naţional pentru securitate şi apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, citat duminică de dpa.

Planul include demolarea podului ce asigură legătura feroviară şi rutieră între peninsula şi teritoriul rus, peste strâmtoarea Kerci, a precizat Danilov pe Facebook.

El include de asemenea eliberarea din funcţii a tuturor celor care au slujit autorităţile ruse de la anexarea peninsulei, în 2014, a adăugat Danilov, numindu-i pe respectivii oficiali drept "gunoaie".

Rușii stabiliți în Crimeea după 2014 vor fi expulzați

Responsabilul ucrainean a prezentat ca model în acest sens denazificarea Germaniei după al doilea război mondial.

Colaboratorii cu ruşii şi trădătorii statului ucrainean vor fi deferiţi instanţei, în a doua etapă a planului, a mai spus Danilov, menţionând judecătorii, procurorii şi personalul serviciilor de securitate.

Totodată, potrivit acestui plan, ruşii care s-au stabilit în peninsulă după februarie 2014 vor fi expulzaţi şi achiziţiile de proprietăţi făcute de aceştia vor fi anulate.

"Va fi implementat un amplu program de detoxificare pentru a neutraliza consecinţele propagandei ruse asupra conştiinţei publice a unei părţi a populaţiei", a precizat responsabilul ucrainean, adăugând că deţinuţii politici vor fi eliberaţi imediat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE