UPDATE Donald Trump afirmă că Israelul a acceptat un armistițiu de 60 de zile în Gaza

Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP.

02/07/2025 , 08:58

Israelul ar fi acceptat un armistițiu în Gaza

Israelul a acceptat condițiile necesare pentru un armistițiu de 60 de zile în Fâșia Gaza, iar acum depinde de Hamas să accepte înțelegerea, a afirmat marți președintele american Donald Trump, citat de dpa.

În intervalul de două luni, Statele Unite ar urma să conlucreze cu ambele părți pentru a pune capăt conflictului, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Reprezentanți ai Qatarului și Egiptului, țări implicate puternic în eforturile de pace, urmează să prezinte această propunere organizației islamiste palestiniene Hamas.

''Sper, pentru binele Orientului Mijlociu, că Hamas acceptă această Înțelegere, fiindcă nu va fi mai bine - VA FI DOAR MAI RĂU'', a fost mesajul lui Trump (majusculele îi aparțin - n. r.).

Trump: Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu

'Israelul a acceptat condițiile necesare pentru finalizarea armistițiului de 60 de zile, timp în care vom lucra cu toate părțile pentru a pune capăt războiului', a scris președintele american pe platforma sa Truth Social, după o întrevedere între oficiali americani și israelieni la Washington.

Donald Trump a cerut marți Hamas să accepte o 'propunere finală' pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, care îi va fi prezentată în curând.

'Qatarezii și egiptenii, care au lucrat intens pentru a contribui la pace, vor prezenta această propunere finală', a scris, de asemenea, președintele SUA pe platforma sa Truth Social.

'Sper, pentru binele Orientului Mijlociu, ca Hamas să accepte acest acord, deoarece situația nu se va ameliora - se va înrăutăți doar', a avertizat el.

Războiul a izbucnit după ce militanți conduși de mișcarea islamistă palestiniană Hamas au luat 251 de ostatici și au ucis 1.200 de persoane, majoritatea civili, într-un atac comis pe 7 octombrie 2023. Campania militară a Israelului a ucis de atunci aproape 55.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform autorităților medicale din Fâșia Gaza, și a distrus o mare parte din enclavă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE