Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trump avertizează Iranul și promite „anihilarea” rebelilor Houthi

Rebelii Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran și care au revendicat încă un atac asupra unui portavion american drept represalii după bombardamentele americane asupra lor, vor fi 'complet anihilați', a amenințat miercuri președintele SUA, Donald Trump, care în plus a cerut Iranului să înceteze 'imediat' ajutorul acordat acestor rebeli, relatează AFP.

„Sosesc rapoarte că, deși Iranul a scăzut intensitatea (livrărilor) de echipament militar și sprijinul general pentru Houthi, încă le trimit mari cantități de provizii. Iranul trebuie să înceteze IMEDIAT trimiterea acestor provizii. Să lase Houthi să lupte singuri. Oricum vor pierde, dar așa vor pierde repede. Pagube uriașe le-au fost provocate barbarilor Houthi, și priviți cum treptat le va fi tot mai rău - nici măcar nu este o luptă echitabilă, și nu va fi niciodată. Ei vor fi complet anihilați !”, a scris Trump pe rețeaua sa socială Truth Social.

În acest timp, rebelii Houthi au anunțat miercuri că Statele Unite au efectuat un nou val de bombardamente asupra pozițiilor lor în cel puțin două orașe din Yemen, inclusiv în capitala Sana'a, relatează agenția EFE

Potrivit televiziunii Al-Masirah TV, apropiată grupării Houthi, atacurile aeriene americane au vizat Sana'a și zonele învecinate orașului Saada, la nord de capitală, fără a furniza informații despre victime sau pagube materiale.

Donald Trump a avertizat luni Iranul că de acum înainte îl va considera responsabil pentru orice nou atac al rebelilor Houthi, la o zi după ce aceștia au revendicat un atac asupra unui portavion american, drept represalii în urma bombardamentelor americane desfășurate sâmbătă în Yemen asupra unor ținte ale acestor rebeli, care între timp au revendicat alte trei atacuri asupra navelor militare americane.

„De acum înainte, fiecare foc tras de Houthi va fi privit ca fiind tras de armele leadership-ului din Iran, iar Iranul va fi considerat responsabil și va suporta consecințele, și aceste consecințe vor fi teribile”, a scris luni Trump tot pe rețeaua de socializare Truth Social.

De la începutul războiului declanșat în Fâșia Gaza în octombrie 2023, rebelii Houthi au lansat lovituri cu rachete și drone împotriva Israelului, în acțiuni de solidaritate cu palestinienii și cu gruparea palestiniană Hamas. În plus, acești rebeli yemeniți susținuți de Iran au atacat de atunci cu regularitate în Marea Roșie și Golful Aden nave comerciale care au legături cu Israel, SUA sau Regatul Unit.

Atacurile au încetat odată cu intrarea în vigoare pe 19 ianuarie a unui armistițiu în Gaza, însă, după refuzul Israelului de a permite pătrunderea ajutorului umanitar în enclava palestiniană, rebelii și-au anunțat pe 11 martie intenția de a relua loviturile în largul Yemenului împotriva navelor comerciale pe care le consideră a avea legături cu Israelul.

Acesta din urmă, precum și SUA și Regatul Unit au efectuat anul trecut mai multe raiduri aeriene asupra unor obiective militare și logistice ale rebelilor Houthi în Yemen. O nouă operațiune de acest fel a fost declanșată sâmbătă de SUA și s-a soldat cu zeci de morți.

Armata israeliană a anunțat marți că a interceptat o rachetă lansată dinspre Yemen, atac ce pare a fi o acțiune de represalii a rebelilor Houthi după ce Israelul a rupt armistițiul cu gruparea palestiniană Hamas și a bombardat în noaptea de luni spre marți Fâșia Gaza.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE