Marcel Ciolacu a demisionat din fruntea PSD. Sorin Grindeanu, ales președinte interimar al partidului

Ce cuprinde articolul?

Sorin Grindeanu, ales președinte interimar

Marcel Ciolacu: „Astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea”

Surse: Marcel Ciolacu a demisionat din fruntea PSD

Mihai Fifor (liderul PSD Arad) se întreabă dacă partidul poate evita guvernarea țării după ascensiunea extremismului

Surse: PSD se reunește azi pentru a decide interimatul

Tensiuni în ședința PSD de la Vila Lac

Surse: Ciolacu își dă demisia de la conducerea PSD în ședința de marți

Marcel Ciolacu a demisionat, astăzi, din funcția de președinte al PSD. „Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect.”, a anunțat Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Sorin Grindeanu a fost ales președintele interimar al partidului.

20/05/2025 , 14:16

Sorin Grindeanu, ales președinte interimar

Sorin Grindeanu, unul din cei doi prim-vicepreședinți ai PSD, a fost votat de social-democrați să fie președintele interimar al partidului, până la organizarea congresului.

Grindeanu a primit 67 de voturi, în timp ce Daniel Băluță a primit numai 16. Șase voturi au fost anulate.

Sorin Grindeanu este actualul ministru al Transporturilor. Anterior a fost vicepremier, președinte al Camerei Deputaților, iar în perioada inaarie 2017-iunie 2017 a fost premierul României.

20/05/2025 , 13:56

Marcel Ciolacu: „Astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea”

Marcel Ciolacu a anunțat oficial, printr-un mesaj publicat o Faceook, că a demisionat din funcția de președinte al PSD.

„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect.

A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul national. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată.

Vă mulțumesc tuturor - de la colegii din prima linie, până la cei din organizațiile locale din întreaga țară. Fiecare dintre cei cu care am stat de vorbă în acești ani m-a învățat ceva și m-au făcut mai bun. Avem oameni extraordinari în partid. Oameni curajoși, uneori tăcuți, dar neobosiți. Mă înclin în fața fiecăruia. Voi sunteți sufletul acestui partid. Nu sigla, nu funcțiile - ci voi!

Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse.

Dar astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea. Să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni. Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale.

Trebuie să ne reamintim că PSD este România profundă. Este vocea celor mulți. Este speranța celor care nu strigă și nu apelează la violență pentru a se face auziți, dar care așteaptă soluții pentru viața lor. Este puterea celor simpli, a mamelor care își cresc copiii, a pensionarilor care au clădit această țară și a tuturor celor care muncesc zi de zi pentru familiile lor și pentru un viitor demn. Iar dacă uneori am uitat asta, dacă uneori ne-am pierdut busola și am uitat cine suntem cu adevărat, atunci trebuie să ne întoarcem la valorile noastre autentice.

Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România.

Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând, dar cu inima la fel de legată de PSD ca în prima zi. Vă sunt recunoscător că mi-ați acordat încrederea de a conduce cel mai important partid din țării și că m-ați susținut pentru a deveni prim-ministru al Guvernului României.

Vă mulțumesc. Vă iubesc. Și vă rog: aveți grijă unii de alții, și nu uitați niciodată de ce suntem aici. Pentru oameni. Pentru dreptate. Pentru speranță. Pentru credință!”

20/05/2025 , 13:17

Surse: Marcel Ciolacu a demisionat din fruntea PSD

Marcel Ciolacu nu mai este președintele PSD. El a demisionat în urmă cu scurt timp de la conducerea partidului, potrivit surselor Euronews România. O decizie așteptată, după ce fostul premier își anunțase colegii de partid încă de aseară că intenționează să plece din fruntea partidului.

În acest moment, la Vila Lac continuă discuțiile în cadrul Consiliului Politic Național al PSD, pentru a găsi cea mai bună variantă de interimat până la congresul în care va fi ales noul lider de partid.

În mod normal, unul din cei doi prim-vicepreședinți ai partidului, Sorin Grindeanu sau Daniel Băluță ar trebui să asigure interimatul, însă taberele sunt împărțite în partid. Niciunul dintre cei doi nu are destulă susținere pentru a ajunge președinte al partidului pentru următoarea perioadă, deoarece acest interimat vine la pachet și cu responsabilitatea de a negocia cu noul președinte ales, Nicușor Dan, pentru formarea următorului guvern.

PSD trebuie să decidă dacă partidul rămâne la guvernare cu celelalte partide pro-europene sau trece în opoziție și susține un guvern de dreapta, pentru ca formațiunea politică să se poată reforma în perioada următoare.

20/05/2025 , 12:57

Mihai Fifor (liderul PSD Arad) se întreabă dacă partidul poate evita guvernarea țării după ascensiunea extremismului

Președintele PSD Arad, Mihai Fifor, se întreabă, într-o postare făcută marți pe Facebook, dacă partidul poate evita intrarea în viitorul guvern în condițiile în care „glonțul extremismului ne-a trecut pe lângă ureche”, el considerând că social-democrații trebuie să cumpănească atent.

„Întrebarea momentului, pe buzele tuturor celor conectați la viața politică: intră sau nu PSD la guvernare? Alege opoziția sau își asumă din nou responsabilitatea conducerii, într-un context național extrem de complicat? Pentru mulți, inclusiv pentru mine, instinctul politic spune că este momentul ca PSD să treacă în opoziție. Ar fi ocazia unui proces profund de reconstrucție, de reașezare ideologică, de regăsire a coerenței interne după ani de guvernare care, inevitabil, au erodat capitalul politic al partidului. Așa procedează marile partide din democrații consolidate. Dar își permite România acum un calcul politic rece? După ce glonțul extremismului ne-a trecut pe lângă ureche?”, se întreabă politicianul.

El arată că „țara are nevoie de stabilitate, de soluții, de un guvern funcțional, capabil să livreze rapid”.

„Mă tem că a nu participa la formarea unei majorități guvernamentale solide ar putea părea o eschivare politică într-un moment în care românii au uriașă nevoie de acțiune și responsabilitate. Ținta de deficit, inflația, jaloanele din PNRR, investițiile și finanțările externe nu pot aștepta. Este nevoie de o majoritate parlamentară hotărâtă, de o forță politică pregătită să ia decizii grele, dar necesare. PSD are această forță”, a transmis liderul PSD Arad.

Mihai Fifor mai arată că a fost sceptic în decembrie 2021, când PSD a decis să intre la guvernare „într-un moment de criză” alături de „inamicul politic tradițional”.

„Dar partidul a dovedit atunci că știe să aleagă interesul național, nu confortul politic. Astăzi suntem din nou în fața unui moment de cumpănă. Și, chiar dacă instinctul politic ar spune altceva, sunt convins că PSD va cumpăni cu mare atenție dacă asumă sau nu, din nou, guvernarea - cu responsabilitatea, maturitatea și devotamentul care definesc cel mai mare partid din România. Un partid care nu s-a ascuns niciodată în fața provocărilor și care, mai presus de toate, rămâne fidel oamenilor. O decizie pe care Consiliul Politic Național o va lua, cel mai probabil astăzi, în urma unei temeinice și profunde analize”, a încheiat Fifor. 

20/05/2025 , 10:13

Surse: PSD se reunește azi pentru a decide interimatul

Consiliul Politic Național al PSD se reunește marți, la Vila Lac, pentru a face o analiză extinsă asupra situației partidului după alegerile prezidențiale și a stabili pașii pe care trebuie să îi facă în continuare, iar Marcel Ciolacu urmează să își depună demisia din funcția de președinte.

Potrivit unor surse din partid, social-democrații se vor întâlni în jurul orei 13:00, la Vila Lac, și pentru a decide forma interimară de conducere pe care o vor folosi după demisia președintelui partidului, Marcel Ciolacu.

Acesta a anunțat luni seară, într-o întâlnire informală cu liderii partidului, că își va depune demisia în ședința CPN de marți. Printre cei care ar putea să preia șefia partidului, interimar, până când se organizează congres pentru alegeri, se numără Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, în acest moment prim-vicepreședinți, Victor Negrescu și Bogdan Ivan.

19/05/2025 , 20:17

Tensiuni în ședința PSD de la Vila Lac

Surse politice susțin că au fost tensiuni în ședința PSD de la Vila Lac, pe fondul discuțiilor privind desemnarea unui președinte interimar.

Daniel Băluță și Sorin Grindeanu sunt în cărți pentru funcție, însă Marcel Ciolacu ia în calcul să preia el conducerea interimară până la Congresul din toamnă.

19/05/2025 , 19:00

Surse: Ciolacu își dă demisia de la conducerea PSD în ședința de marți

Marcel Ciolacu le-a transmis social-democraților prezenți la ședința de la Vila Lac că marți demisionează oficial din funcția de președinte al PSD, în cadrul Consiliului Politic Național, programat pentru ora 13, au precizat surse politice pentru Euronews România.

Niciun alt lider nu și-a anunțat plecarea deocamdată.

Fostul premier ar urma să îi anunțe pe liderii PSD în luni seară că marți își va da demisia din fruntea partidului. Rămâne de văzut dacă toată conducerea va demisiona, inclusiv secretarul general Paul Stănescu care ar fi hotărât să plece.

Surse politice au mai precizat că luni este planificată o întrevedere informală a conducerii PSD, iar marți va avea loc ședință oficială de Consiliu Național.

La data de 5 mai, Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de prim-ministru.

Reamintim că și în noiembrie 2024, Marcel Ciolacu și-a anunțat oficial demisia din funcția de președinte al Partidului Social Democrat, în urma rezultatului dezamăgitor din primul tur al alegerilor prezidențiale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE