Statele Unite vor acorda Ucrainei un ajutor suplimentar de aproape 300 de milioane de dolari. Anunțul a fost făcut de secretarul american al apărării Lloyd Austin.
În același timp, în premieră, Washingtonul a aprobat livrarea către Ucraina a minelor antipersonal, potrivit unor oficiali americani citați de presa internațională.
În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză administrația Biden că face tot posibilul să prelungească războiul.
”Casa Albă va anunța un ajutor suplimentar de securitate pentru Ucraina, care se va ridica la 275 de milioane de dolari pentru necesitățile vitale de pe câmpul de luptă. Aici vor fi incluse munții pentru sistemele de rachetă și artilerie, dar și orice arme pentru tancuri.”, a declarat Lloyd Austin
O organizaţie internaţională anti-mine denunţă o decizie americană ”dezastruoasă”
Campania Internaţională pentru Interzicerea Minelor (ICBL) a denunţat miercuri decizia "dezastruoasă" a SUA de a furniza mine antipersonal Ucrainei, pentru a întări apărarea Kievului în faţa invaziei ruse, informează AFP.
"ICBL condamnă această decizie dezastruoasă a SUA (...). Ucraina trebuie să afirme clar că ea nu poate accepta şi că ea nu va accepta aceste arme", a scris organizaţia într-un comunicat transmis AFP.
Grupul, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1997, a afirmat că "va încerca să obţină ca SUA să revină asupra deciziei lor".
Un înalt responsabil american a declarat că SUA vor furniza Kievului "mine antipersonal non-persistente", adică echipate cu un dispozitiv de autodistrugere şi autodezactivare.
Această decizie a intervenit după unda verde dată duminică de către preşedintele american Joe Biden Ucrainei pentru utilizarea de rachete cu rază de acţiune lungă furnizate de SUA împotriva teritoriului rus.