Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Se schimbă condițiile de restituire a permisului de conducere reținut de polițiști. Modificările au intrat deja în vigoare

Au intrat în vigoare propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state, potrivit unui comunicat al MAI.

În şedinţa de Guvern de joi, 10 august, a fost adoptată Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la propunerea specialiştilor Ministerului Afacerilor Interne.

O modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilităţii restituirii permisului de conducere - reţinut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenţei unor substanţe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituţiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa din organism a substanţelor psihoactive.

Până acum restituirea se putea face doar în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale.

Astfel, cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei şcoli de şoferi, cum prevedea legislaţia până în prezent.

În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităţilor din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu menţiunea că a fost obţinut un nou permis de conducere în România.

Totodată, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reşedinţă sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă ţară. Până la aprobarea OG nr. 29/ 2023, acest lucru era permis doar cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE