Procedurile pentru realizarea unui nou Cod Silvic în România intră în linie dreaptă. Două mari universități din țară, împreună cu Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură, formează consorțiul care se va ocupa de elaborarea draftului legislative care trebuie să ajungă pe masa Ministerului Mediului la începutul lunii iunie.
Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a participat la Brașov la o întâlnire cu silvicultorii pe tema noului Cod Silvic pentru care au început deja lucrările.
Tánczos Barna, ministrul Mediului: „Din punctul nostru de vedere, al Ministerului, Codul Silvic trebuie să fie o lege suplă, trebuie să fie ușor de înțeles și de aplicat, trebuie să protejeze pădurea, trebuie să însemne mai multă pădure pentru România, trebuie să însemne pădure rezilientă pentru România și trebuie să aducă o nouă abordare față de proprietarul responsabil și față de administratorul responsabil al pădurii.”
Săptămâna trecută a fost semnat contractul de prestări servicii din PNRR cu Univestitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură, iar noul Cod Silvic va fi pus pe masa ministerului Mediului la începutul lunii iunie.
Tánczos Barna, ministrul Mediului: „Sistemele de monitorizare, de trasabilitate, de control, trebuie să facă parte și din noua legislație forestieră, Cod Silvic și legislația subsecventă și ordin de ministru pentru că dincolo de susținerea, stimularea, cointeresarea proprietarului de a avea o pădure sănătoasă, rezilientă pentru viitor trebuie să avem cu siguranță și elementele de control și de coerciție, acolo unde lucrurile nu sunt în regulă și acolo unde legea nu este respectată.”
Vasile Abrudan, rectorul Universității Transilvania din Brașov: „Sperăm, împreună, să valorificăm ceea ce a fost bun până acum în experiența și practica noastră, inclusiv cea legislativă, dar să ne uităm și la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la nivel european și la nivel internațional și să venim cu o legislație silvică care să privească în viitor și să fie așezată pe baze care înseamnă suplețe, continuitate, inovare, astfel încât să reflecte această nouă legislație silvică.”
Aproape 50 de experți din cadrul celor trei instituții vor lucra la elaborarea noului proiect care prevede, printre altele, și evaluarea legislației intrate în vigoare după anul 2020, privind gospodărirea pădurilor, dar și analiza reglementărilor internaționale.