Nicușor Dan s-a întâlnit vineri la Berlin cu președintele Germaniei și cu cancelarul Friedrich Merz. Scopul principal al vizitei oficiale este dezvoltarea parteneriatul economic dintre cele două țări, cu accent pe industria de apărare.
Președintele Nicușor Dan: Am discutat de oportunitățile care există pentru industria de Apărare
Nicușor Dan, președintele României: Am fost onorat să fiu astăzi într-o vizită oficială în Germania, să mă întânesc cu președintele Steinmeier, cu cancelarul Merz. Mai târziu ne vom întâlni cu comunitatea de afaceri.
România și Germania au o istorie lungă de parteneriat, mai mult decât istoria și numărul de ani cred că ne leagă niște valori. Pe baza acestor valori, astăzi, prin planul de acțiune pe care l-am semnat, am trasat direcțiile pe care colaborarea noastră viitoare se va desfășura.
Am discutat mult de zona economică, așa cum a spus domnul cancelar. Germania este principalul partener comercial al României și ne dorim ca această cooperare economică să se dezvolte în anii care urmează.
În particular, am discutat de oportunitățile care există pentru industria de Apărare, în acest context nou în care ne aflăm. Am discutat despre posibilitatea de a colabora în cadrul programului SAFE al UE.
Nicușor Dan: Prin presiune economică și prin sprijinul militar al Ucrainei, să aducem Rusia la masa negocierilor.
Nicușor Dan, președintele României: Am discutat despre colaborarea pe care România a avut-o cu Germania și de suportul pe care Germania i l-a dat în diverse structuri internaționale și inclusiv OCDE, unde România vrea să intre la sfârșitul anului viitor.
Am discutat despre războiul din Ucraina și despre posibilitatea comună a noastră și a partenerilor noștri de a ajuta Ucraina și, pe de altă parte, prin presiune economică și prin sprijinul militar al Ucrainei, să aducem Rusia la masa negocierilor”.
„Am discutat despre parcursul european al Republicii Moldova”
Nicușor Dan, președintele României: Am discutat despre posibilitățile de colaborare în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei și am discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și de sprijinul pe care țările noastre, împreună cu partenerii europeni, îl oferă pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Am discutat, de asemenea, despre războiul hibrid pe care Rusia îl duce de mai mulți ani în interiorul țărilor europene și de posibilitatea de a colabora între noi și cu partenerii europeni pentru a contracara acest război hibrid.
NATO și UE au vorbit expres de influența rusă asupra țărilor europene
Nicușor Dan, președintele României: „Am discutat de minoritatea germană din România și de minoritatea română din Germania. Am mulțumit Guvernului german pentru condițiile pe care minoritatea română le are pentru a trăi aici.
Vorbind despre interferența rusă, vreau să salut punctele de vedere apărute astăzi prin care NATO și UE au vorbit expres de influența rusă asupra țărilor europene și expres despre influența acesteia în România și în alegerile din România. Cred că este un punct important pentru a înțelege ce s-a întâmplat în România în ultimul an.
Am adresat invitația cancelarului Merz de a vizita România în perioada următoare.”
Cancelarul Friedrich Merz: Relația dintre țările noastre este una excelentă
Cancelarul Friedrich Merz: „Am observat cu multă atenție alegerile din România. Cu atât mai mult, permiteți-mi să vă felicit pentru alegerea în funcția de președinte al României.
Am purtat astăzi o discuție foarte bună, bazată pe încredere. Ne-am cunoscut cu câteva săptămâni în urmă la Bruxelles, la Consiliul european.
Relația dintre țările noastre este una excelentă și vom colabora pentru ca ea să devină și mai bună în viitorul apropiat.
Această colaborare între noi și între Guvernele noastre a început deja într-o manieră foarte concretă. Miniștrii noștri de Externe tocmai au semnat un plan de acțiune care va intra în faza implementare care va uni și mai puternic țările noastre din punct de vedere al politicilor de securitate, al politicilor economice, dar și în plan uman.
Am stabilit la nivelul planului de acțiune că vom extinde și consolida cooperarea noastră în plan de politică de înarmare. În al doilea rând, ne vom coordona și în ceea ce privește consolidarea schimburilor cu privire la promovarea investițiilor.”
Friedrich Merz: Germania este un investitor important în România”
Cancelarul Friedrich Merz: „În al treilea rând, vom continua să investim în colaborarea noastră în domeniile educație, cultură și organe media. În afara acestor contacte la nivelul minorității germane din România și comunității române din ce în ce mai numeroase din Germania le revine rolul important de a construi punți de legătură între țările și societățile noastre. Doresc să-mi exprim aprecierea mea astăzi pentru aportul acestora.
Relațiile noastre economice sunt o poveste de succes. Forumul comercial bileteral a atins anul trecut suma record de peste 42 de miliarde de euro. Suntem de acord că se poate și mai multe și dorim să valorificăm acest potențial.
Germania este un investitor important în România, mai ales în sectorul energetic și industrial întrevede multe oportunități. Întărim în același timp și securitatea aprovizionării în Europa, dar și competitivitatea europeană.
„Europa se confruntă cu provocări istorice”
Cancelarul Friedrich Merz: „În cadrul financiar european trebuie să avem în vedere aceste considerente atunci când discutăm despre noul cadru financiar multianual propus de Comisia Europeană.
Europa se confruntă cu provocări istorice. Vom reuși să le depășim doar printr-o prioritizare clară și nu prin sume alocate din ce în ce mai mari.
Nu vom putea accepta propunerea Comisiei referitor la volumul bugetului pe care îl consideră mult mai mare, însă sprijinim abordarea reformatoare și orientarea bugetului către noi priorități.”
„Intenționăm să ne unim forțele și mai puternic în domeniul industriei armamentului”
Cancelarul Friedrich Merz: „România și Germania sunt parteneri strânși și din punct de vedere al politicilor de securitate pentru Alianța trans-atlantică. Țara dumneavoastră joacă rol important grație poziției sale important pe Flancul Estic. Din acest motiv, intenționăm să ne unim forțele și mai puternic în domeniul industriei armamentului.”
„Contribuim împreună pentru ca Moldova să nu fie destabilizată de Rusia”
Împărtășim același punct de vedere referitor la modul în care evaluăm războiul de agresiune rus în Ucraina, prin care se înalcă dreptul internațional. Încercăm să sporim presiunile asupra Cancelarul Friedrich Merz: Rusiei și să sprijinim Ucraina pentru a aduce astfel într-o bună zi Moscova la masa negocierilor.
Ne coordonăm în ceea ce privește țara vecină, Moldova, punctele de vedere. Suntem parteneri ai platformei pentru Moldova, o platformă inițiată împreună, iar în aceste luni decisive contribuim împreună pentru ca Moldova să nu fie destabilizată de Rusia.
Germania, unul dintre cei mai importanți investitori străini în România
Germania rămâne primul partener comercial al României și unul dintre cei mai importanți investitori străini, cu o prezență diversificată în aproape toate sectoarele economiei. De la armament și echipamente industriale, la tehnologie, retail sau industria auto, investitorii germani și-au consolidat poziția, contribuind masiv la dezvoltarea unor regiuni din România.
Relații economice și comerciale România – Germania
Schimburile comerciale dintre România și Germania au atins în 2024 un nivel record de 42,1 miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de Camera de Comerț Româno-Germană (AHK). Exporturile românești către Germania au însumat 19,8 miliarde de euro, în timp ce importurile au depășit 22,4 miliarde de euro. Germania reprezintă astfel principalul partener comercial al României și una dintre cele mai puternice surse de investiții străine directe.
Armament și echipamente de apărare
• Rheinmetall a anunțat în 2024 o investiție strategică la Victoria, județul Brașov, unde va construi o fabrică de muniție și echipamente militare. Valoarea proiectului se ridică la 243 milioane de euro, iar fabrica ar trebui să devină operațională până în 2026. România devine astfel un punct strategic pentru industria europeană de apărare.
Industrie auto și componente
• Bosch, prezent la Cluj-Napoca și Blaj, a investit suplimentar 60 de milioane de euro în extinderea fabricilor de componente auto și în centrele de cercetare și dezvoltare.
• Continental, cu fabrici la Timișoara, Sibiu și Brașov, produce anvelope, componente electronice și sisteme de asistență pentru mașini autonome.
• Stihl, producător de echipamente electrice și motorizate, a investit la Oradea aproximativ 125 milioane de euro pentru o nouă unitate dedicată producției de unelte electrice fără fir (cordless).
Materiale de construcții și izolații
• Knauf Insulation investește în Târnăveni, județul Mureș, într-o fabrică de materiale pentru izolații termice, un sector esențial în contextul tranziției către clădiri eficiente energetic.
Retail și comerț
• În zona de retail, Germania este reprezentată de mari rețele precum:
o Kaufland și Lidl, parte din grupul Schwarz, care domină piața de supermarketuri.
o Metro Cash & Carry, activ în zona de comerț en-gros.
o Penny, rețea de magazine de discount, în expansiune continuă.
Tehnologie, IT și energie
• Firmele germane sunt interesate de IT, cercetare și energie verde. O delegație economică bavareză a identificat în 2024 parteneriate în IT, industrie și energie regenerabilă, Bavaria fiind una dintre cele mai dinamice regiuni partenere ale României.
• De asemenea, companiile germane sprijină formarea profesională duală, prin programe de training desfășurate împreună cu autoritățile locale.
Preşedintele Nicuşor Dan, primit de cancelarul german Friedrich Merz
Preşedintele Nicuşor Dan a fost primit vineri, la Berlin, de șeful Guvernului federal, alături de care va susţine o conferinţă comună de presă, la după încheierea convorbirilor oficiale.
Nicușor Dan a fost primit președintele german Frank-Walter Steinmeier, în cadrul vizitei oficiale pe care șeful statului o efectuează în Republica Federală Germania.
Pe agenda vizitei se află şi participarea preşedintelui la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti.
Din delegația oficială fac parte vicepremierul Dragoș Anastasiu și miniștrii apărării, economiei și ministrul de externe.
În mod clar, această vizită pe care șeful statului, Nicușor Dan, o face aici, la Berlin, are o importantă componentă economică, bineînțeles, de a promova interesele României, dar poate și de a bate palma pe anumite contracte din industria apărării.
Prezent aici va fi și noul ministru al apărării, Ionuț Moșteanu, care de curând a spus, citez industria noastră este foarte depășită și este nevoie de transfer de tehnologie, inclusiv din partea marilor furnizori precum Germania.
Acum totul trebuie să fie pus și într-un context mai larg, în care Germania se înarmează puternic, a luat decizii istorice privind finanțarea industriei, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina și de curând a fost aprobat un plan fiscal care prevede alocarea 500 de miliarde de euro, un fond special care va merge inclusiv în infrastructură, deși Germania are nevoie de parteneri pentru a crește producția de armament, pentru că, deși are banii, are nevoie și de forță de muncă și de parteneri internaționali pentru acest lucru.
Mai mult decât atât, și România pregătește proiecte militare pentru a putea accesa acei bani puși la dispoziție de către Uniunea Europeană.
De fapt, vorbim despre garanții de împrumut în valoare de 150 de miliarde de euro la care se pot înscrie țările membre. Este o delegație foarte mare, pe lângă Ionuț Moșteanu va fi alături de președinte, aici, la Berlin, și vicepremierul Dragoș Atanasiu.
Va fi, de asemenea și ministra de Externe, Oana Țoiu, dar și ministrul economiei. Prima întâlnire o va avea Nicușor Dan cu omologul său, cu președintele Germaniei și apoi se va vedea cu cancelarul Friedrich Merz.