Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Regina Elisabeta a II-a a avut peste 30 de câini din rasa corgi în cei 70 de ani de domnie

Regina Elisabeta a II-a a dus o viață dedicată poporului, familiei și, poate cel mai surprinzător, cățeilor ei: cei peste 30 de corgi regali pe care i-a avut în cei 70 de ani de domnie.

Iubirea reginei pentru câinii din rasa corgi a început în 1933, când aceasta avea doar șapte ani. A văzut la niște prieteni ai Familiei Regale un corgi și și-a dorit și ea unul. Tatăl ei, regele George VI, pe atunci Ducele de York, i-a cumpărat un cățel pe care l-au numit Rozavel Golden Eagle, poreclit simplu: Dookie.

Toți câinii Reginei, descendenții câinelui primit cadou la 18 ani

De-a lungul anilor și în cei peste 70 de ani de domnie a ajuns să aibă peste 30 de corgi, toți descendenți regali ai patrupedului pe care l-a primit cadou la vârsta de 18 ani: Susan.

Cățeii Reginei au ajuns de multe ori subiect de discuție în presa internațională, însă Palatul Buckingam a acordat o grijă specială câinilor, și i-au tratat ca pe un subiect privat.

Patrupezii o însoțeau întotdeauna pe Regină oriunde aceasta mergea, au participat la multe întâlniri importante de stat și deseori au apărut chiar și în portretele oficiale de familie.

Regina Elisabeta a II-a iubea plimbările zilnice cu patrupezii

Ajunsă la vârsta de 96 de ani şi confruntându-se cu dificultăţi de mobilitate, regina britanică şi-a limitat apariţiile publice, dar și mult iubitele plimbări cu patrupezii, care făceau parte din rutina sa zilnică.

Prințul Phillip nu împărtășea iubirea soției sale pentru corgi, și deseori se plângea că Regina are prea mulți câini.

În ultimii ani, Regina a decis să nu mai ia în grijă alți câini, spunând că nu ar vrea să lase în urmă pui, atunci când va muri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE