Rafael Nadal a cucerit, duminică, al 14-lea trofeu la Roland Garros din carieră, după ce l-a învins categoric pe norvegianul Casper Ruud, cu scorul 6-3, 6-3, 6-0.
În același timp, tenismenul spaniol a câștigat al 22-lea trofeu de Grand Slam din carieră, un record absolut. Nadal este jucătorul cu cele mai multe trofee de Mare Șlem din circuitul masculin, depășindu-i pe Roger Federer și Novak Djokovic, fiecare cu câte 20 de titluri cucerite.
Supranumit „regele zgurii”, Nadal este în acest moment cel mai titrat jucător din istoria turneului de la Paris. Ibericul a cucerit primul trofeu pe zgura pariziană în anul 2005. 17 ani mai târziu, arătând o formă senzațională, spaniolul a cucerit al 14 trofeu și a declarat, la finalul turneului, că nu este pregătit să se retragă.
14 trofee în 14 poze
2005: Rafael Nadal cucerește primul trofeu la Roland Garros după ce-l învinge în finală pe argentinianul Mariano Puerta, scor 6–7(6–8), 6–3, 6–1, 7–5.
2006: Rafael Nadal îl învinge pe Roger Federer, scot 1–6, 6–1, 6–4, 7–6(7–4). Începe să se contureze una din cele mai mari rivalități din istoria tenisului.
2007: O nouă finală câștigată la Paris în fața lui Roger Federer, scor 6–3, 4–6, 6–3, 6–4.
2008: Al patrulea trofeu, cucerit în fața aceluiași mare rival, Roger Federer, scor 6–1, 6–3, 6–0.
2010: Al cincilea trofeu, câștigat după o finală jucată împotriva suedezului Robert Soderling, scor 6–4, 6–2, 6–4.
2011: Egalează recordul lui Bjorn Borg pentru cele mai multe titluri cucerite la Rolan Garros: 6. Îl învinge în finală pe Federer, scor 7–5, 7–6(7–3), 5–7, 6–1.
2012: Își apără titlul în fața lui Novak Djokovic, scor 6–4, 6–3, 2–6, 7–5. Egalează recordul lui Pete Sampras pentru cele mai multe titluri cucerite la același turneu de Mare Șlem (Sampras are 7 titluri cucerite la Wimbledon)
2013: Îl învinge în finală pe compatriotul său David Ferrer, cu scorul 6–3, 6–2, 6–3.
2014: Devine primul tenismen care cucerește 9 trofee la același turneu de Mare Șlem. În finală, îl învinge pe Novak Djokovic, scor 3–6, 7–5, 6–2, 6–4.
2017: După doi ani de „secetă” la Paris, ibericul își adjudecă al zecelea trofeu la Roland Garros, după ce îl învinge în finală pe Stan Wawrinka, scor 6–2, 6–3, 6–1.
2018: Egalează recordul lui Maragret Court pentru cele mai multe trofee cucerite la același turneu de Mare Șlem: 11. Îl învinge în finală pe austriacul Dominic Thiem, scor 6–4, 6–3, 6–2.
2019: A doua finală consecutivă jucată la Paris în fața lui Thiem și câștigată de Nadal, cu scorul 6–3, 5–7, 6–1, 6–1.
2020: Ibericul cucerește al 13-lea trofeu la Roland Garros, după ce-l învinge în finală pe Djokovic, scor 6–0, 6–2, 7–5. Turneul s-a jucat în luna septembrie, fiind amânat din cauza pandemiei COVID-19.
2022: Trofeul Roland Garros cu numărul 14. Trofeul de Mare Șlem cu numărul 22. „Regele zgurii”, unul din cei mai mari tenismeni din istoria acestui sport, îl învinge în finală pe tânărul norvegian Casper Ruud, cu scorul 6-3, 6-3, 6-0.