Radu Drăguşin, prezent la întâlnirea lui Nicuşor Dan cu românii de la Londra. „Este o onoare”

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu românii din Londra, iar printre invitați s-a aflat și internaționalul Radu Drăgușin. Fundașul primei reprezentative are contract de aproximativ doi ani cu formația Tottenham Hotspur, un nume important din Premier League.

Radu Drăgușin s-a întâlnit la Londra cu președintele Nicușor Dan

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la recepția organizată la sediul Ambasadei României la Londra, în cadrul vizitei pe care președintele Nicușor Dan o efectuează în Marea Britanie.

„Este o onoare să fiu aici și vreau să mulțumesc doamnei ambasador pentru această invitație. Mă bucur să fiu printre români, să aud din nou limba română, cât mai mult. Este dificil când pleci de acasă. Eu am plecat de la 16 ani... Acesta este prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a reuși și pentru a-ți face un nume în această țară. Este o experienţă din care am învăţat multe lucruri”, a declarat Radu Drăgușin.

Înainte să semneze cu Tottenham, Radu Drăgușin a jucat ș în Italia, la Juventus, Sampdoria, Salernitana și Genoa.

„În vestiarele în care am fost eu, românii sunt văzuți foarte bine. Sunt considerați oameni muncitori și ambițioși. Eu încerc mereu să fac o reclamă bună. România este țara mea și sunt mândru de ea! Port numele și drapelul peste tot în lume cu mare bucurie”, a mai spus fundașul central, care a refuzat orice întrebare cu tentă politică.

Radu Drăgușin este cel mai scump jucător din istoria fotbalului românesc. Pentru transferul lui, Tottenham a achitat celor de la Genoa aproximativ 30 de milioane de euro (25 de milioane sumă fixă + 5 milioane sub formă de bonusuri). Englezii au câștigat atunci o cursă de multe zeci de milioane de euro pentru că de jucător au fost interesate și alte echipe extrem de puternice: Bayern Munchen, AC Milan, Napoli și Inter.

Nicușor Dan, mesaj după întâlnirea cu românii din Londra

„O întâlnire extraordinar de bună și caldă cu comunitatea de români din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Diaspora românească este o resursă neprețuită care păstrează identitatea vie și duce România mai departe, oriunde s-ar afla”, a postat Nicușor Dan pe Facebook.

Conform agendei președintelui, programul a cuprins întâlniri cu reprezentanţi români ai mediului de afaceri din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dar și cu oficiali ai unor companii britanice. După vizita la Londra va urma una la Bruxelles, unde va participa la Summitul UE- Balcanii de Vest şi la Consiliul European.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5