Porcul de Crăciun, cu plata în rate. Crescătorii primesc comenzi din octombrie, la 15 lei kilogramul

Cumpărăturile pentru Crăciun au început deja. Și primul pe listă este porcul. Ca să se asigure că nu va lipsi din meniul de sărbători, românii fac deja rezervări la crescători.

În județul Dolj, de exemplu, cumpărătorii se înscriu la plata în rate pentru un animal cumpărat „în viu”. Așa au parte de cel mai avatajos preț - începând de la 15 lei pe kilogram.

Constantin Mirea este unul dintre doljenii care vrea să stea liniștit că va avea carne de porc pe masa de Crăciun, așa că l-a ales, din timp, chiar de la fermă.

„Îi dau un avans și apoi în rate, pe lună, până la Crăciun mai e puțin, nu mai e mult. În 3-4 rate, cât zice el că e bine.”, a declarat Mirea.

Comenzile au început să apară încă de la începutul lunii. Cumpărătorii plătesc un avans de câteva sute de lei, iar pentru restul sumei pot plăti și în rate. Un kilogram de carne de porc la crescător este 15 lei în viu și 25 de lei dacă animalul este sacrificat.

Indiferent de preferințe, carnea de porc trebuie cumpărată din spații controlate, din cauza focarelor de pestă porcină, avertizează specialiștii.

Crescătorii spun că doar jumătate din carnea de porc consumată provine din fermele din România, din cauza focarelor de pestă porcină.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE