De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Trump anunță că săptămâna viitoare l-ar putea primi pe Zelenski și va discuta telefonic cu Putin
- Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că are în vedere pentru săptămâna viitoare o întâlnire la Casa Albă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și de asemenea o discuție telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, transmite agenția EFE.
- „Probabil mă voi întâlni cu președintele Zelenski săptămâna viitoare și de asemenea voi vorbi cu președintele Putin. Aș dori ca acest război să se încheie”, a spus Trump în fața presei în Biroul Oval, unde s-a întâlnit cu premierul japonez Shigeru Ishiba.
- Donald Trump și trimisul său special pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, au spus amândoi că lucrează la un plan menit să conducă la un acord pentru a pune capăt luptelor în Ucraina, fără a oferi vreun detaliu concret.
Citește mai mult despre întrevederea dintre Trump și Zelenski
România fruntașă în UE la creșterea salariului minim. În ultimii 10 ani, țara noastră a avut cea mai mare creștere a salariului minim dintre statele UE
- România, Lituania, Bulgaria și Polonia au avut în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2025 cea mai mare rată medie anuală de creștere a salariului minim din UE, țara noastră fiind pe primul loc, informează euronews.com
- Ele au înregistrat creșteri între 10% și 14%, conform datelor Eurostat. În contrast, cea mai scăzută rată medie anuală de creștere a salariului minim din UE a fost în Franța (2,1%) și Malta (2,9%).
- 22 din cele 27 de state membre UE au stabilit salariul minim național, excepțiile fiind Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia.
Citește mai mult despre creșterea salariului minim în Europa.
Furtul pieselor de tezaur dacic de la Muzeul Drents ar putea costa statul olandez 5,8 milioane de euro
- Ministerul Culturii amână pentru săptămâna viitoare publicarea proiectului de act normativ prin care își dorește să reglementeze transportul, paza și organizarea de expoziții cu bunuri de patrimoniu.
- Iar furtul de la Muzeul Drents ar putea costa statul olandez 5,8 milioane de euro dacă piesele din tezaur nu vor fi recuperate.
- Proiectul de Hotărâre de Guvern este așteptat să fie publicat luni, după ce, în ultimele zile, au avut loc consultări între ministrul Culturii și directorii de muzee din țară.
Citește mai mult despre furtul pieselor de tezaur dacic.
Calendarul Formula 1 în 2025 va cuprinde 24 de etape, la fel ca în sezonul 2024.
- Spre deosebire de sezoanele precedente, care au debutat în Bahrain, sezonul 2025 de F1 va avea primă etapă în Australia.
- Sezonul 2025 de Formula 1 începe în weekendul 14-16 martie și se va încheia în weekendul 5-7 decembrie.
- În sezonul 2024, campion mondial la piloți a fost Max Verstappen (al patrulea titlu din carieră), în timp ce la constructori titlul a fost câștigat de McLaren.
Citește mai mult despre calendarul Formula 1 din 2025
Gripă vs răceală. Cum facem diferența între cele două afecțiuni, care sunt simptomele gripei și cum ne putem testa
- Având în vedere cotextul actual al stării de alertă epidemiologică declarată de Ministerul Sănătății din România, din cauza creșterii semnificative a cazurilor de gripă, este esențial să știm totul despre această afecțiune.
- Deși atât răceala, cât și gripa sunt infecții respiratorii, ele sunt cauzate de virusuri diferite și prezintă simptome distincte.
- Răceala poate fi provocată de aproximativ 200 de virusuri, în timp ce gripa este cauzată de virusurile gripale de tip A, B sau C.
Citește totul despre gripă.