Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolurile sale din francizele „Star Trek” și „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivt Variety.
Actorul Patrick Stewart: O carieră de peste șase decenii
Patrick Stewart a devenit unul dintre cele mai recognoscibile nume din cinematografia internațională datorită interpretării căpitanului Jean-Luc Picard în serialul „Star Trek: The Next Generation”. Personajul său a devenit emblematic pentru universul science-fiction, iar actorul a revenit ulterior în acest rol în producții dedicate aceleiași francize, inclusiv în serialul „Star Trek: Picard”. Un alt rol definitoriu al carierei sale a fost cel al profesorului Charles Xavier, cunoscut și drept Professor X, liderul mutanților din seria de filme „X-Men”. Stewart a interpretat personajul în mai multe producții cinematografice, devenind una dintre figurile centrale ale universului Marvel de pe marele ecran.
Înainte de consacrarea la Hollywood, Patrick Stewart și-a construit reputația ca actor de teatru, fiind apreciat în special pentru interpretările sale din piesele lui William Shakespeare. A făcut parte din Royal Shakespeare Company, una dintre cele mai importante instituții teatrale britanice. De-a lungul carierei, actorul a alternat rolurile de teatru cu cele din film și televiziune și a demonstrat o versatilitate care i-a adus aprecierea publicului și a criticilor.
În 2010, regina Elisabeta a II-a i-a acordat titlul de cavaler pentru contribuția sa la arta dramatică.
Prin rolurile sale din „Star Trek” și „X-Men”, Patrick Stewart a devenit unul dintre actorii emblematici ai cinematografiei și televiziunii, interpretând personaje care au rămas în memoria publicului și au contribuit la succesul unora dintre cele mai cunoscute francize de divertisment.
Știre în curs de actualizare.
