Prefectul Capitalei: Situația scurgerilor de gaze ar putea fi una sistemică
Au fost probleme la reluarea alimentării cu gaze naturale în zona blocului din Rahova, afectată de explozie, de mai bine de o săptămână. Echipajele Distrigaz au găsit noi scăpări de gaze, așa că cel puțin 225 de apartamente rămân încă fără gaze.
Explozia din Rahova, care a luat trei vieți și a rănit alți 15 oameni, ar fi fost provocată de o țeavă fisurată, aflată în responsabilitatea Distrigaz. În această privință, compania nu a oferit până acum o reacție. În schimb, ANRE spune că verifică modul cum este operată rețeaua de gaze din București.
Mai multe informații despre acest incident a oferit prefectul Capitalei, Andrei Nistor, la Euronews România:
- Prefectul nu neagă existența riscului pentru o nouă fisură în alte țevi de gaze.
- Situația pare a fi una sistemică, nu izolată, care poate apărea la mai multe blocuri, și ar putea fi necesară schimbarea procedurilor sau chiar a legii.
- Nistor a subliniat că este nevoie de o analiză serioasă cu toate instituțiile implicate (Distrigaz, ANRE, asociațiile de proprietari) pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor.
- Doar 50 de apartamente au fost reconectate la gaze, iar la restul s-au descoperit noi scurgeri, motiv pentru care locatarii trebuie să apeleze individual la firme autorizate pentru verificări.
- Anumite firme autorizate nu mai vor să facă aceste revizii și dau termene foarte lungi pentru rezolvarea situației, în vederea reconectării locatarilor la rețeaua de gaze, fapt care reprezintă o problemă, mai ales în contextul răcirii vremii.
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: În momentul în care am auzit acest lucru, că ar fi niște scurgeri de gaze în afara blocului, ceva consistent, am sunat și eu la Distrigaz.
Doar la 50 de clienți a fost reluată furnizarea cu gaze. Pentru restul înțeleg că s-au detectat mici scurgeri de gaze și urmează să-și contracteze individual o firmă autorizată pentru reglări. Am văzut cifrele, sincer, nu sunt îmbucurătoare, cu siguranță nu s-au concentrat toate problemele aici.
Deci probabil vorbim de o situație sistemică care apare și în multe alte locuri și în perioada următoare ar trebui, după ce se liniștesc un pic lucrurile, să ne aplecăm mult mai clar asupra acestei probleme și să vedem ce se poate face pe termen mediu și lung. Nu știu, poate procedurile trebuie schimbate, poate inclusiv legea, nu sunt în măsură să zic în momentul ăsta dacă ar trebui sau nu, dar după ce stăm la masă cu toții cei implicați, și cu Distrigaz, și cu ANRE, și cu asociațiile de proprietari, ar trebui găsită soluția, astfel încât toate lucrurile astea să nu mai apară.
Nu știu concret care este procedura. Aici este treaba Distrigazului și a asociațiilor să se ocupe, dar din punctul meu de vedere, asociația ar trebui să contacteze o firmă autorizată, nu vorbim de una anume. Sunt foarte multe firme autorizate ANRE să facă aceste proceduri. Înțeleg, chiar vorbeam cu cineva puțin mai devreme că există probleme inclusiv aici, pentru că anumite firme autorizate nu mai vor să facă aceste revizii și dau termene foarte lungi. O să încerc să aflu mai multe detalii în perioada următoare, să vedem ce se întâmplă, pentru că toți oamenii ăștia vor trebui să aibă gaze în perioada următoare cât mai rapid, pentru că vremea se răcește și evident, nu vor putea sta așa, mai ales cei care au centrale proprii de apartament.
Jurnalist: Există riscul pentru o nouă fisură?
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: Aici, permiteți-mi să așteptăm raportul final al anchetei. Știți că a apărut acum câteva zile acel așa-zis raport preliminar al INSEMEX care cumva valida această teorie. Evident, în secunda doi am vorbit cu ei și mi-au confirmat că nu există un astfel de raport. Deci nu știu de unde a venit teoria asta, a nu se înțelege că nu poate fi adevărat, poate fi adevărat, sigur, dar aș prefera în momentul de față să așteptăm un pic cu concluziile, pentru că lumea și așa este, pe bună dreptate, speriată și n-aș vrea să creăm impresia că imediat, oricând poate fi o altă problemă. Evident, această speță trebuie analizată, pentru că, dacă acea fisură a fost într-adevăr cauza exploziei, mai mult ca sigur pot exista astfel de fisuri peste tot.
Doar că aici Distrigaz trebuie să ne lămurească, pentru că ei ar trebui să știe starea în care se află țevile lor de transport și ar trebui să le verifice constant. Momentan focusul este să i se reia în zonă, să se reia alimentarea cu gaze, să ne asigurăm că ancheta se duce la bun sfârșit cât mai repede posibil și că, evident, cei vinovați vor fi trași la răspundere, dar nu numai atât, că vom învăța ceva din treaba asta și vom ști ce să facem pe viitor să prevenim astfel de evenimente nefericite.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Au fost probleme la reluarea alimentării cu gaze naturale în zona blocului din Rahova afectat de explozia de acum o săptămână. Echipajele Distrigaz au găsit noi scăpări de gaze, așa că cel puțin 142 de apartamente rămân încă fără gaze.
Deși alimentarea cu gaze urma să fie reluată în cursul acestei dimineți, echipele Distrigaz Rețele au decis să o întrerupă, din nou, după ce au constatat prezența unor pierderi pe conducte.
„Până la ora 14:00, echipele Distrigaz Sud Rețele prezente în teren au ajuns la 206 clienți, din cei 451 programați astăzi. Reamintim că reluarea alimentării cu gaze naturale în condiții de siguranță se face individual, pentru fiecare client.
Astfel, până la ora 14:00:
· S-a reluat alimentarea pentru 44 de clienți;
· Pentru 142 clienți nu a putut fi reluată alimentarea cu gaze întrucât au fost detectate pierderi de gaze pe instalația de utilizare individuală sau comună ce aparține clienților;
· Alți 20 de clienți nu au fost prezenți la domiciliu, motiv pentru care nu s-a putut relua alimentarea.
Vom reveni cu informații despre următoarele imobile pentru care se va relua alimentarea cu gaze naturale”, transmit reprezentanții Distrigaz.
