Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Două puncte noi de frontieră deschise la granița cu Ucraina și Republica Moldova, pentru deblocarea camioanelor

Guvernul anunță două noi puncte de frontieră, un bac suplimentar la Isaccea, precum și program non-stop la frontiere, pentru deblocarea camioanelor de la granița cu Republica Moldova și Ucraina. 

Anunțul vine ulterior unei reuniuni interministeriale pe această temă, la care a participat și prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. „În funcție de nevoie”, Executivul va putea lua în calcul și deschiderea a alte două noi puncte de frontieră sau a altor măsuri, a subliniat Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„În privința frontierei de nord, la granița cu Ucraina vor fi deschise două noi puncte de frontieră, este vorba de Vicovu de Sus și Racovăț. [...] Aceste două noi puncte de trecere a frontierei vor fi preluate fluxuri care vor contribui la reducerea presiunii asupra Vămii Siret, care gestionează la acest moment un număr semnificativ de automarfare, camioane”, a precizat Dan Cărbunaru.

Pentru început, însă, Cărbunaru precizează că șeful Poliției de Frontieră și reprezentanții autorităților responsabile din România (cea vamală, ANSVSA, Fitosanitar) au plecat deja către punctul de trecere a frontierei de la Albița, unde se vor întâlni cu partenerii lor din Republica Moldova, pentru a discuta la fața locului despre măsurile de fluidizare necesare, însă cu respectarea „tuturor” procedurilor de lucru, insistă Cărbunaru.

Proiect pilot în România, pentru procesarea mărfurilor

„După această întâlnire (de la Albița, n.red.) responsabilii din cele două țări vor veni cu propuneri concrete care să ajute la fluidizarea traficului. Acestea vizează măsurile de procesare, iar pentru că vorbim despre Albița, aș vrea să vă spun că aici va fi, și este o deja o decizie luată la nivelul celor doi prim-miniştri, o echipă de lucru în grupuri mixte - este un proiect-pilot care va avea loc pe teritoriul României, la Albița - și vom reveni cu detalii de îndată ce specialiștii vor pune la punct planul de lucru în aceste echipe mixte. După intrarea pe teritoriul României, aceste echipe vor procesa mărfurile, pentru a reduce foarte mult din presiunea care există în acest moment pe teritoriul Republicii Moldova”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Pentru reducerea presiunii de la granița cu Republica Moldova, Guvernul precizează că se vor organiza fluxuri cu mărfuri în funcție de încărcătura acestora. Mai exact, camioanele goale vor fi dirijate, „într-o primă etapă”, către Oancea (acolo unde sunt valori de trafic mai reduse) sau alte puncte de frontieră care sunt, în prezent, „în analiză”, astfel încât camioanele încărcate cu marfă să poată fi procesate în noua procedură fixată de autoritățile de la București și Chișinău.

Program de lucru non-stop, pentru toate autoritățile implicate

„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus tuturor autorităților statului român care se pot regăsi într-un punct de trecere a frontierei un program de lucru permanent, 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte, și nu mă refer aici doar la Poliția de Frontieră sau în vamă, ci şi la ANSVSA şi autoritățile fitosanitare, cele de care este nevoie pentru a procesa fluxurile de marfă. În acest fel, în oglindă cu autoritățile din Republica Moldova, ritmul va permite o procesare mult mai rapidă reducând, astfel, şi timpii de așteptare, și volumele care pot trece peste frontieră”, a adăugat Dan Cărbunaru.

De asemenea, „din dispoziția premierului României”, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va trimite un bac suplimentar la Isaccea pentru a asigura fluența transportului în această zonă. Astfel, de azi se va dubla capacitatea existentă la acest moment pentru a transporta autoturisme, camioane sau oameni.

Măsurile Guvernului sunt, totuși, „de etapă”, nuanțează Dan Cărbunaru, și vin în contextul în care numărul de camioane care trec granița de Est și Nord-Est ale României au crescut fulminant, comparativ cu anul trecut, ulterior invaziei Rusiei în Ucraina.

În luna mai 2022, la punctul de trecere al frontierei Albița, numărul de camioane care a tranzitat granița a crescut cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, la Siret aproape că s-a dublat, în timp ce la punctul de frontieră de la Oancea, cifrele s-au triplat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE