Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Noi beneficii pentru persoanele cu dizabilități. Parlamentul European vrea să introducă o serie de reduceri și gratuități 

Persoanele cu dizabilități vor avea două carduri, unul de handicap și altul de parcare, care le-ar oferi aceleași drepturi în toate țările Uniunii Europene. Decizia a fost luată de Parlamentul European, iar statele membre vor avea la dispoziție trei ani și jumătate pentru punerea ei în practică. Cardurile reprezintă o dovadă a handicapului și oferă condiții speciale pentru utilizarea mijloacelor de transport în comun.

De asemenea, posesorii vor avea un tratament preferențial la evenimente și activități culturale, sportive și de agrement: intrare gratuită, prețuri reduse, ajutor de mobilitate sau chiar animale de asistență, anunță Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei de Muncă și Afaceri Socială de la Parlamentul European.

Conducerea Consiliului Național al Dizabilității din România susține că la noi în țară există deja un astfel de card, încă din 2015, dar puține centre culturale oferă gratuitate la evenimente.

Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilității din România: ”Persoanele cu dizabilități din România sunt atât de sărace, încât nu vor putea călători vreodată în afara României, iar accesul la evenimentele culturale în România este relativ, pentru că sunt rare centrele culturale care oferă gratuitate în baza acestui card. Spațiile respective nu sunt accesibile. Avem și colegi care iubesc fotbalul și nu sunt lăsați să intre în parcările stadioanelor, pentru că acestea sunt rezervate oficialităților. Nu putem vorbi despre incluziunea socială reală a persoanelor cu dizabilități fără un venit care să le permită să iasă din casă, să acceseze diferite servicii. O persoană încadrată în handicapul grav de handicap are o indemnizație de 600 de lei lunar. Domnul premier a admis că indemnizațiile persoanelor cu dizabilități sunt inacceptabil de mici și a promis majorarea începând cu luna ianuarie. Acest lucru nu s-a întâmplat încă.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE