Nicușor Dan a plecat în Statele Unite, unde participă la Adunarea Generală a ONU. Șeful statului va susține discursul României miercuri și va participa la reuniunea Consiliului de Securitate dedicată Ucrainei. În program se află și o vizită la Memorialul 9/11, împreună cu partenera sa, Mirabela Grădinaru.
Programul lui Nicușor Dan la New York. Întâlniri cu oficiali și oameni de afaceri
Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan își începe astăzi programul la New York cu o cină oferită de ambasadorul Statelor Unite la ONU, Mike Waltz.
Șeful statului va avea apoi o întâlnire cu Ronald Lauder, lider al comunității evreiești internaționale, care l-a criticat recent pentru amânarea adoptării Legii Vexler privind combaterea xenofobiei.
Programul continuă cu o întrevedere cu secretarul general al ONU, António Guterres, la sediul Organizației Națiunilor Unite. La finalul zilei, Nicușor Dan va vizita Memorialul 11 Septembrie, alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru.
Luni, președintele se va întâlni cu reprezentanții Alianței foștilor ambasadori ai Statelor Unite în România, dar și cu oameni de afaceri. Sunt programate discuții cu antreprenori români din SUA din domeniul tehnologiei, cu reprezentanții JPMorgan Chase și cu investitori în obligațiuni românești.
Tot la New York, Nicușor Dan va inaugura o intersecție care va purta numele Reginei Maria. Vizita se va încheia cu participarea la recepția tradițională oferită de Donald și Melania Trump.
Sergiu Mișcoiu: Nicușor Dan și-a pregătit terenul pentru o viitoare vizită în SUA
Politologul Sergiu Mișcoiu a explicat, în direct la Euronews România, că atitudinea mai conciliantă a lui Nicușor Dan față de administrația Trump ar fi contribuit la pregătirea terenului pentru o viitoare vizită bilaterală în Statele Unite.
În opinia sa, actuala deplasare la New York, pentru Adunarea Generală a ONU, îi oferă președintelui ocazia de a consolida relațiile cu cercurile politice și de influență de la Washington și de a obține o atitudine mai favorabilă a SUA față de România.
Sergiu Mișcoiu, politolog: „Președintele Nicușor Dan a avut o atitudine mult mai conciliantă față de administrația Trump, dacă este să o comparăm cu cea a partenerilor europeni ai României, în special a țărilor occidentale, care au fost mult mai critice, întrucât, evident, așa cum ne dăm seama cu toții, sunt foarte multe lucruri de criticat în ceea ce face Donald Trump.
Tocmai de aceea, și-a pregătit terenul pentru o eventuală vizită bilaterală. Asta încă nu se produce acum. Acum este o vizită la New York, la Adunarea Generală a ONU. În orice caz, și-a pregătit terenul pentru a avea o intrare mult mai bună în cercurile de la Washington, iar SUA să aibă o atitudine mult mai conciliantă față de România atunci când vine vorba de diverse acțiuni internaționale, mai ales când se pune problema retragerii trupelor americane din Europa, iar acest obiectiv este acum în curs de îndeplinire.
Practic, sacrificiul de imagine pe care l-a făcut Nicușor Dan prin tolerarea unor acțiuni ale SUA care nu au fost tolerate de ceilalți europeni vine să fie, în felul acesta, premiat de atitudinea pe care vedem că o au americanii. Și aici nu vorbim doar de administrația Trump, ci și de diversele cercuri americane cu care există tatonări, discuții și care invită cuplul prezidențial la o serie de întâlniri.
Această atitudine probabil că nu ar fi fost la fel de bună din partea SUA dacă România ar fi mers pe o linie ceva mai contondentă, așa cum au făcut-o alții. Cred că asta este miza acestei vizite”.
Sergiu Mișcoiu: Viitoarea vizită a lui Nicușor Dan în SUA, un test pentru imaginea României
Politologul Sergiu Mișcoiu consideră că un test important pentru relația României cu Statele Unite va fi modul în care Nicușor Dan va fi primit în cadrul unei viitoare vizite în SUA. În opinia sa, rezultatele întâlnirilor cu oficiali, oameni de afaceri, structuri de lobby și alți factori de influență vor arăta dacă percepția asupra României s-a schimbat sau dacă țara va rămâne într-o zonă de „semimarginalitate”.
Sergiu Mișcoiu, politolog: „Testul major va fi să vedem dacă mai suntem în acest scenariu care era cumva tributar imaginii României, o țară cu alegeri anulate fără ca anularea respectivă să fie corect explicată, cu probleme cu democrația și așa mai departe, sau suntem acum într-o imagine diferită. Și testul va fi dat de modul în care va fi tratat, în termeni reali, cuplul prezidențial românesc atunci când se va deplasa în SUA, cum vor decurge întâlnirile, care va fi atitudinea față de noi și care, mai ales, vor fi rezultatele, angajamentele pe care le vor lua diverși oameni de afaceri americani implicați în întâlnirile respective, diverse structuri de lobby, pentru că sunt mai multe cu care există în agendă diverse întâlniri, de pe lângă Casa Albă, de pe lângă factori de influență internaționali, inclusiv de pe lângă agențiile de rating internaționale.
Acesta va fi testul: să vedem dacă această atitudine se va schimba sau vom rămâne în continuare într-o zonă din asta de semimarginalitate în care ne aflam deja”.
