Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat miercuri că Israelul va captura părți din Fâșia Gaza dacă Hamas refuză să elibereze ostaticii aflați încă în teritoriul palestinian, transmite AFP.
Netanyahu a avertizat Hamas că ar putea intensifica și mai mult 'presiunea' asupra Fâșiei Gaza, unde armata israeliană a reluat operațiunile începând din 18 martie, după un armistițiu în vigoare de două luni.
„Cu cât Hamas va persista mai mult în refuzul de a elibera ostaticii, cu atât presiunea pe care o vom exercita va fi mai mare”, a declarat Netanyahu într-o ședință a parlamentului la Ierusalim.
„Îi spun (...) Hamas: aceasta include preluarea de teritorii, precum și alte măsuri pe care nu le voi detalia aici”, a adăugat el.
În aceeași ședință furtunoasă, Netanyahu a acuzat opoziția că „alimentează anarhia” prin susținerea protestelor antiguvernamentale față de demiterea șefului Shin Bet și față de reluarea ostilităților în Gaza.
„Ați putea încerca de data aceasta să respectați voința poporului? Poate veți înceta să alimentați nesupunerea, ura și anarhia pe străzi?”, li s-a adresat el „colegilor din opoziție”.
Potrivit AFP, amenințarea adresată de Netanyahu mișcării palestiniene survine la câteva zile după ce ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că a 'ordonat (armatei) să captureze mai mult teritoriu în Gaza, în timp ce evacuează populația'.
„Cu cât Hamas va refuza să elibereze ostaticii, cu atât va pierde din teritoriu, care va fi anexat la Israel”, a adăugat el într-un comunicat publicat vineri.
Ministerul Sănătății din Gaza a anunțat miercuri că, de la reluarea bombardamentelor israeliene pe 18 martie, 830 de persoane au fost ucise, dintre care 38 în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică la 50.183 numărul total al morților în enclavă de la începutul războiului.
Hamas a afirmat miercuri că ostaticii ar putea fi uciși dacă Israelul ar încerca să-i elibereze prin forță și dacă loviturile asupra teritoriului palestinian vor continua.
Într-un comunicat, Hamas a afirmat că va face 'tot posibilul pentru a menține ostaticii în viață, însă bombardamentul sionist (israelian - n.red.) orb le pune viața în pericol'.
„De fiecare dată când ocupația (israeliană - n.red.) încearcă să-și recupereze captivii prin forță, sfârșește prin a-i aduce în sicrie”, a adăugat Hamas.
Pe parcursul primei faze a încetării focului intrate în vigoare pe 19 ianuarie, Hamas a eliberat 33 de ostatici - israelieni sau cu dublă cetățenie -, dintre care opt nu mai erau în viață. Israelul a eliberat la schimb în jur de 1.800 de deținuți palestinieni din închisorile sale.
Din cei 251 de ostatici răpiți în atacul din 7 octombrie 2023, în Gaza se mai află 58, dintre care 34 sunt morți, potrivit armatei israeliene.