Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Israelul a început din nou să bombardeze Fâșia Gaza: un alt lider Hamas ar fi fost ucis

Liderul politic al grupării teroriste Hamas a fost omorât într-un atac aerian israelian în orașul sudic Khan Yunis din Fâșia Gaza. Anunțul, făcut de un oficial Hamas, nu a fost comentat de Israel. Un oficial din ministerul palestinian al Sănătății, controlat de Hamas, spune că 32 de palestinieni au fost uciși în ultimele 24 de ore în diferite părți ale Fâșiei Gaza.

Încă un lider al Hamas ucis de Israel

Armata israeliană atacă din nou puternic Fâșia Gaza dând vina pe Hamas și abandonând astfel un acord de încetare a focului început pe 19 ianuarie. Gruparea Hamas respinge acuzațiile israeliene și acuză Israelul de încălcare a acordului de încetare a focului intermediat și semnat de Qatar, Egipt și SUA.

Sameh Al-Mashharawi, palestinian din Gaza City: Casa noastră a fost bombardată la 11 noaptea. Resturi de construcție și sticlă spartă au început să cadă peste noi. Am ieșit să vedem ce se întâmplă. Au bombardat apartamentul fratelui meu și apartamentul de dedesubt. Erau patru copii, două femei și doi frați ai mei.

Pe malul Mării Mediterane, construcțiile folosite de pescari drept case și pentru depozitarea peștelui au devenit ruine după un atac israelian în centrul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a cerut locuitorilor să evacueze clădirile înainte de atac.

Um Anas al-Harazeen, locuitoare din Gaza City: Am ieșit când lumea a început să strige evacuați, evacuați. Am ieșit fără fără hijab și desculți. Am ieșit și nu știam unde să mergem. Am lăsat totul și am urcat la etaj. După un sfert de oră, au început să bombardeze. După cum puteți vedea, scena este așa. După un sfert de oră de bombardament, ne-au sunat și ne-au spus să ne întoarcem la casele noastre.

Israelul a lansat o campanie de distrugere a Hamas ca răspuns la atacul fără precedent din 7 octombrie 2023, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise și 251 au fost luate ostatici. De atunci, aproape 50.000 de palestinieni au fost uciși în Gaza, susține Ministerul Sănătății condus de Hamas, iar casele și infrastructura din Fâșie au fost distruse în mare parte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE