Cei care vor vizita Westminster Abbey după încoronarea Regelui Charles al III-lea vor avea ocazia unică să stea exact pe locul unde a avut loc ceremonia.
Este o premieră pentru Marea Britanie, iar ghizii abației îi vor conduce în acest inedit tur pe cei care vor veni în perioada 15 mai - 29 iulie.
Oamenii vor trebui să se descalțe
Vizitatorii vor fi obligați să se descalțe și să meargă în ciorapi, pentru a nu distruge prețiosul mozaic medieval.
Scott Craddock, șeful ghizilor de la Westminster Abbey: "Aceasta va fi o experiență cu adevărat specială pentru vizitatori. Deschidem după încoronare și organizăm un tur al bisericii. Pentru prima dată, acesta va oferi unui grup mic de oameni în fiecare zi posibilitatea de a merge efectiv pe mozaicul Cosmati, care este scena încoronării. Este locul unde este așezat tronul pentru încoronare și unde are loc încoronarea monarhului."
Cunoscut sub numele de mozaicul Cosmati și realizat din marmură, piatră, sticlă și metal, el este situat în fața altarului înalt al abației. A fost comandat de Henric al III-lea în anii 1200 și realizat de meșteri italieni și zidari englezi. Experții susțin că este cel mai bun exemplu de astfel de mozaic în afara Italiei, denumirea fiind moștenită de la familia italiană care a inventat acest tip de paviment.
Vanessa Simeoni: șefa departamentului de conservare, Westminster Abbey: "Este o oportunitate foarte rară. Nimeni în afară de cler nu are voie în acest spațiu. Pentru vizitatori va fi o experiență unică să vină aici și să poată să pășească pe acest mozaic, să privească de aproape picturile și toate lucrurile care alcătuiesc această piesă de artă incredibilă, este ceva ce vezi o dată în viață."
Mozaicul pe care puțini au putut să îl vadă până acum a fost ascuns sub un covor încă din 1870. Un program de doi ani de lucrări de conservare a fost finalizat de abație în 2010.
Chiar și așa, mozaicul nu poate fi văzut de aproape și oamenii obișnuiți nu aveau voie să calce pe el.
Pe acest mozaic a fost așezat în ultimii șapte sute de ani tronul pe care stau la încoronare monarhii britanici.