Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mesajul ministrului Apărării, Vasile Dîncu, pentru Euronews România: „Vă felicit și sper ca aici să construiți un templu al adevărului”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a fost invitat în platoul Euronews România, în cadrul ediției „Bună seara, România”, unde a vorbit despre faptul că România este „în siguranță”, în ciuda războiului de la graniță, despre situația Armatei Române, dar a transmis și un mesaj cu ocazia lansării televiziunii.

„Sunt privilegiat să fiu primul (n.r. invitat) și e o mare responsabilitate pentru asta, dar mă gândesc că nu pentru că sunt ministrul Apărării m-ați invitat, ci pentru că am lansat, când eram tânăr ministru, Legea liberului acces la informații de interes public și Legea transparentei. Cred că inițiativa pe care o deschideți și acest statement extraordinar de deontologic pun bazele unei instituții care este absolut necesară, pentru că, dincolo de informații, cred că interpretările sunt importante. Oamenii au nevoie și de interpretări, de contextualizări. Este bine ca, dincolo de informația brută, oamenii să vadă și „de ce-urile” din spate și să înțeleagă și contextul de unde au pornit, pentru că asta e cea mai importantă chestiune astăzi, într-o lume a bombardamentului informațional, să găsești criterii pentru a interpreta realitatea și atunci când ești corect informațional, oamenii își aleg informația care le folosește lor”, a spus Vasile Dîncu, la Euronews România.

„Mi-a plăcut ce am văzut”

Dîncu a mai declarat că a creat multe generații de jurnaliști de-a lungul timpului și că a lucrat la foarte multe studio-uri.

„Mi-a plăcut ce am văzut. În pasiunea mea de profesor de comunicare și de profesor de jurnalistică am creat multe generații de jurnaliști, dar am și lucrat la foarte multe studiouri și vreau să spun că este un loc în care informația are nevoie și de un ambient curat și cuminte, care să creeze fundalul pentru asta. Și ceea ce ați creat aici este absolut minunat din perspectiva unui design jurnalistic al unui studio adevărat. Vă felicit și sper ca aici să construiți un templu al adevărului”, a mai transmis ministrul Apărării.

„Jurnaliștii nu pot fi cuminți”, potrivit ministrului. El a adăugat că cea mai importantă și periculoasă formă de a bloca informația este autocenzura jurnaliștilor.

„Jurnaliștii nu pot fi cuminți. Cea mai importantă forma de a bloca informația și cea mai periculoasă pentru public este autocenzura jurnaliștilor, pentru că jurnaliștii presați, care nu au o situație de independență, din toate punctele de vedere, în care mediul politic sau reglementările fac presiune asupra jurnaliștilor, pot să dea în această autocenzură, care este mai periculoasă decât cenzura. Presa trebuie să spună adevărul și, în mod normal, așa își poate crea, până la urmă, și întreg ambientul de receptare, spunând adevărul. Și adevărul nu este întotdeauna bine primit în societate, supără de foarte multe ori, dar schimbă lumea. Numai adevărul poate schimba lumea”, a mai spus Dîncu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE