Israelienii l-au ucis pe liderul politic al grupării Hamas, Ismail Haniyeh, în noaptea de 30 iulie, într-un atac cu rachetă, în Iran, însă acest eveniment continuă să aibă repercusiuni.
Ambasada Turciei la Tel Aviv a decis să coboare drapelul în bernă, în semn de doliu pentru liderul palestinian, ceea ce i-a înfuriat pe israelieni. Drept urmare, Ministerul de Externe al Israelului l-a convocat pe ambasadorul adjunct al Turciei pentru o "mustrare severă".
Ambasadorul adjunct al Turciei, convocat de Ministrul de Externe al Israelului
"Dacă reprezentanţii ambasadei vor să-l plângă pe arhiteroristul Haniyeh, să meargă în Turcia să-l plângă împreună cu Erdogan, care îmbrăţişează organizaţia teroristă Hamas şi sprijină actele sale de crimă şi groază. Israelul nu va accepta expresii de participare la doliu pentru un criminal cum a fost Ismail Haniyeh, şeful organizaţiei teroriste Hamas, care a comis actele de viol şi crimă din 7 octombrie şi chiar a oferit o rugăciune de mulţumire şi le-a urat succes criminalilor în timp ce urmărea la TV imaginile oribile din acea zi", a fost comunicatul ministrului Israel Katz, citat de EFE.
Turcia a decretat vineri zi de doliu național după moartea lui Haniyeh, în ziua înmormântării sale în Qatar. Cu o zi înainte au avut loc funeraliile sale, la Teheran.
Tensiunile dintre Turcia și Israel sunt de notorietate. În martie, Katz l-a convocat în martie pe însărcinatul cu afaceri al Turciei, după ce Erdogan l-a rechemat pe ambasadorul său la Tel Aviv, Şakir Özkan Torunlar, pentru consultări în noiembrie anul trecut cu privire la „tragedia umanitară din Gaza”.
În plus, Erdogan l-a comparat pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, cu Hitler, Stalin și Mussolini.