Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lupte intense în Ucraina. Trupele ruse au pierdut peste 5.000 de soldați pe frontul de la Avdiivka

Situaţia devine tot mai dificilă pentru trupele ucrainene în jurul oraşului Avdiivka unde trupele ruse desfăşoară o ofensivă, a declarat joi un jurnalist ucrainean, potrivit Agerpres.

"Este în desfăşurare o bătălie în care inamicul (rus) angajează cele mai bune forţe", observă jurnalistul Iuri Butusov. Potrivit acestuia, trupele ruse au capturat o zonă cu o lăţime de circa un kilometru de-a lungul căii ferate de la nord de oraş şi noi înaintări ruseşti sunt aşteptate dincolo de calea ferată în direcţia satelor Stepove şi Berdîciv.

Orașul, încercuit de trupe ruse

Conform diferitelor surse, coridorul de aprovizionare controlat de armata ucraineană la Avdiivka s-a redus la 6-8 kilometri. Oraşul este mai mult de jumătate semi-încercuit de trupele ruse.

Potrivit armatei ucrainene, 15 atacuri ruseşti au fost respinse lângă Avdiivka în ultimele 24 de ore. Un purtător de cuvânt militar ucrainean, Oleksandr Ştupun, a susţinut, potrivit agenţiei EFE, că trupele ruse au pierdut peste 5.000 de soldaţi (morţi şi răniţi) şi circa 400 de blindate în ofensiva de la Avdiivka şi că trupele ucrainene îşi menţin poziţiile acolo.

În apropiere de Avdiivka a fost stabilită din anul 2014 linia frontului dintre armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. La câţiva kilometri sud de acest oraş se află capitala regională Doneţk, controlată de trupele ruse.

Armata rusă a lansat noi ofensive la nord şi sud de Avdiivka în urmă cu puţin mai mult de două săptămâni, în timp ce contraofensiva declanşată de Kiev în sudul Ucrainei la începutul lunii iunie a avut până în prezent rezultate sub aşteptări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE