Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Olaf Scholz, la București: Am sprijinit întotdeauna România pentru Schengen. Președintele PES: Condamnăm inutilul veto al Austriei

Liderii Partidului Socialiștilor Europeni, în frunte cu cancelarul german Olaf Scholz, au ajuns sâmbătă, la București.

Update: Partidul social-democrat din Germania a sprijinit întotdeauna accesul României în Schengen şi salută aderarea parțială a ţării noastre la spaţiul european de liberă circulație. Declarația aparține cancelarului german, Olaf Scholz și a fost făcută la reuniunea socialiștilor europeni, de la București.

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis înaltului oficial că România mizează în continuare pe susținerea Germaniei pentru aderarea integrală în Schengen. Octav Vasilescu, vine cu detalii despre acest subiect.

07/04/2024 , 08:17

Președintele PES și Nicolas Schmit au felicitat România pentru intrarea în Schengen Air și maritim

Preşedintele PES, Stefan Lofven, a felicitat România pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene.

"Condamnăm inutilul veto pe care Austria şi l-a exprimat. Nu există niciun motiv pentru a nega românilor aceeaşi libertate de mişcare pe care ceilalţi cetăţeni europeni o au deja", a subliniat Stefan Lofven.

Şi candidatul PES la preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, a afirmat că nu există niciun motiv pentru ca România să fie exclusă de la libertatea de mişcare a cetăţenilor săi şi în ceea ce priveşte căile terestre.

"Este scandalos faptul că aţi stat în camera de aşteptare atât de mult timp. Schengen este un loc pe care îl ştiu foarte bine, este un sătuc din Luxemburg, dar este un simbol a ceea ce înseamnă Europa liberă, o Europă în care oamenii se pot mişca liber, o Europă fără frontiere, iar realitatea este că cei care s-au opus implementării pe deplin a acordului Schengen sunt conservatorii din Austria şi din alte părţi ale Europei. (...) Şi trebuie să garantăm faptul că, împreună cu colegii mei din Comisie, ne vom asigura că acest acord Schengen se va aplica în întregime României", a transmis Nicolas Schmit.

Pe 31 martie, România a intrat în spaţiul Schengen cu graniţele aeriene şi maritime. 

Știrea inițială: Social-democrații vor pune la punct, alături de premierul Marcel Ciolacu, ultimele detalii înaintea campaniei pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.

06/04/2024 , 17:18

Olaf Scholz a vorbit despre aderarea completă a României la Schengen

În urmă cu puțin timp, cancelarul german a părăsit Palatul Parlamentului după discursul pe care l-a avut în fața reprezentanților socialiștilor europeni care au venit la București. El a vorbit din nou despre sprijinul acordat României în încercarea de a obține o aderare completă la Spațiul Schengen. De asemenea, Olaf Scholz apreciază și efortul depus de țara noastră în lupta cu partidele euro-sceptice. Practic, aceasta este tema centrală a întâlnirii.

Liderii socialiști vorbesc despre cum, după alegerile europarlamentare, trebuie formată, din nou, o coaliție pro-europeană care să ducă mai departe cele mai importante reforme puse la cale până în acest moment.

Premierul Marcel Ciolacu a punctat în discursul său că Olaf Scholz este un prieten al României și că Germania susține foarte mult țara noastră în plan european.

06/04/2024 , 15:13

Olaf Scholz, primit de Ciolacu la Palatul Victoria

Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns, sâmbătă, în România. El a fost întâmpinat de premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria.

Capitala României devine o destinație tot mai atractivă pentru liderii europeni. După congresul PPE și vizita președintelui Consiliului European, Charles Michel, a venit rândul socialiștilor europeni să viziteze Capitala României.

Premierul Ciolacu îl va primi la Palatul Victoria pe cancelarul german Olaf Scholz. Mai apoi va urma întâlnirea liderilor PES de la Palatul Parlamentului, unde va fi prezent și comisarul european Nicolas Schmit, contracandidatul Ursulei von der Leyen pentru șefia Comisiei Europene. Schmit a fost validat luna trecută la congresul socialiștilor de la Roma.

”Noi, social-democrații din toată Europa, nu vă vom dezamăgi niciodată. Trebuie să facem mai mult. Acest lucru este urgent, absolut urgent”, a declarat Nicolas Schmit.

Potrivit sondajului realizat de IPSOS pentru Euronews, grupul social-democraților din Parlamentul European ar putea pierde 14 mandate după alegerile europene din iunie.

Cu toate acestea, se conturează o coaliție între social-democrați, Partidul Popular European, grupul RENEW și cel al verzilor. Coaliția PSD-PNL a anunțat ce poziții va încerca să obțină în urma negocierilor.

”Vom ataca o poziție de vicepreședinte al Parlamentului European. Va fi ocupată de PSD/PNL, cu vot comun. Vom ataca comisii importante, două președinții de comisii importante. Comisar european, este o discuție pe care o vor avea premierul, președintele Ro și președintele Senatului”, a declarat Rareș Bogdan.

În România, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe data de 9 iunie. Din țara noastră vor merge la Bruxelles 33 de eurodeputați.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE